Fragment din "Dutu si Lucu si alte intamplari vesele", de Eduard Jurist
– Dă-mi, te rog, lopata! îmi ceru el.
– Poftim! i-am întins-o. Dar grebla unde-i?
– Poate calci pe ea şi o să avem un prim erou de la sădirea pomilor.. .
Ştiam la ce se referă Lucu. Citisem şi eu povestea de demult cu junele venit de la Paris, care nu mai ştia cum se spune pe româneşte la „greblă“, până când a călcat din greşeală pe dinţii ei, şi grebla l-a pocnit cu coada în cap. „Afurisită greblă!“ a exclamat el, aducându-şi aminte imediat cuvântul „uitat“.
– Ce zici de puietul meu? l-am întrebat pe Lucu.
– Un puiet ca toţi puieţii. Dar nu ca al meu...
– Dar al tău ce are?
– Al meu e cais, spuse Lucu cu mândrie.
– Şi al meu e măr, am spus la fel de mândru.
– Caisul face florile cele mai frumoase...
– Nu te pricepi, mărul face flori mai frumoase. Noi avem acasă un tablou cu flori de măr pictate ...
– Ei, pictate! Ce parfum au alea pictate? Să vezi florile de cais ce parfum au! Şi unde mai pui că dintre pomi caisul înfloreşte primul primăvara! . . .
– Nu e adevărat, l-am contrazis eu. Mai întâi înfloreşte liliacul.
– Ei bravo! Lucrezi în livadă şi habar n-ai că liliacul nu e pom fructifer.
– N-am spus că este. Şi-apoi, mărul a inspirat şi pe poeţi! . . .
– Tu nu înţelegi ce este o metaforă. I-a inspirat pe poeţi „mărul de lângă drum“, nu cel din livadă. Şi dacă vrei să ştii, s-au scris cântece despre floarea de cais . . .
Ne contraziceam, în timp ce săpam, aşezam puieţii, azvârleam pămân- tul înapoi în groapă şi netezeam locul cu grebla.
– Oricum, merele sunt mai mari decât caisele, am schimbat eu tactica, trecând pe partea practică.
– Ce-are-a face! Un kilogram de mere cântăreşte exact cât un kilogram de caise.
– Vezi că nu e aşa? Kilogramul de caise e mai mic, pentru că are şi sâmburi.
– Şi ce, merele nu au coajă?
– Eu le mănânc cu coajă cu tot. Le speli bine şi le mănânci cu totul, că vitaminele în coajă se găsesc.
– În cazul acesta, sparg şi eu sâmburi de cais şi-i mănânc. Sunt mort după sâmburii ele cais!
– Da, dar din mere se face şi compot!
– Şi ce, din caise nu se face?
– Am însă un argument cu care te fac praf! am mai spus.
– Ce argument? se uită Lucu la mine.
– Merele se pot mânca şi iarna, pe când caisele nu! Acu‘ ce mai zici?
– Zic că argumentul tău nu face două parale.
– Şi de ce, mă rog?
– Pentru simplul motiv că eu iarna mănânc gutui! Şi Lucu se apucă să râdă cu gura până la urechi.
LATER EDIT: (la cererea lui "Anonim" :-) )
Şi Lucu se apucă să râdă cu gura până la urechi. Poate de aceea a şi atras atenţia tovarăşei profesoare de biologie care s-a apropiat de noi.
– Ce eşti aşa vesel, Georgescule? Uite, n-ai aşezat bine puietul. E cam strâmb, şi pe urmă puieţii de măr trebuie îngropaţi mai adânc .. .
Lucu rămase cu gura căscată, în timp cc eu eram gata să pufnesc în râs.
– Iar tu, Duţuleanu, n-ai bătătorit destul de bine pământul. La prima ploaie, caisul tău o să sară din groapă . . . Hai, lucraţi şi fiţi mai atenţi . ..
Profesoara s-a îndepărtat, în timp ce noi doi făceam eforturi supraomeneşti să rămânem serioşi şi preocupaţi. După un minut, Lucu spuse plin de importanţă:
– Ei, ce părere ai, Duţuleanu, de mărul meu? Nu-i aşa că e grozav?
– Dar tu, Georgescule, ce zici de caisul meu?
– Un cais ca toţi caişii.
– Ar fi cazul să-ţi reamintesc, poate ai uitat, că el înfloreşte primul. Să nu te repezi să-mi spui că primul înfloreşte liliacul, că dacă o luăm aşa ajungem la ghiocei şi toporaşi, care nu sunt pomi fructiferi...
Abia ne ţineam să nu râdem şi continuam:
– Da, dar mărul se poate mânca şi iarna.
– Eu iarna mănânc...
– ... pariez că gutui!
– Ai pierdut! Mănânc nuci!
Am terminat de sădit puieţii şi am rămas rezemaţi în lopeţi, pri- vindu-ne cu admiraţie opera, fiecare fiind încredinţat că „tot al meu e mai grozav“. Apoi, brusc, Lucu a aruncat lopata şi a rupt-o la fugă.
– Prinde-mă! mi-a strigat.
Am pornit după el. Nici n-avea importanţă dacă îl voi ajunge sau nu. Cine nu ştie cât e de plăcut să alergi primăvara fără nici un motiv. Uite aşa!
vineri, 27 mai 2011
joi, 26 mai 2011
Care e Primaverii?
Intrebarea din titlu a venit atunci cand am citit un articol despre pretul caselor din zona cu pricina: 180.000 de euro o mansarda de vila. Mansarda. Adica din aia cu tavanul oblic, daca vrei sa ajungi intr-un colt di cu capul de acoperis, ca e inclinat.
Ce inseamna “mansarda/2″? E mansarda unei vile cu doua etaje? Sau e “etajul 2″ al unei vile?
Nu va inteleg stimatii mei, 180.000 de euro o mansarda? Ma ... in el de cartierul Primaverii, la Bremen in Germania si-a luat cineva doua camere si a dat 50.000 de euro!
Nu, pe bune, esti de fitze, esti in lumea buna daca stai la mansarda in Primaverii?
Care e Primaverii?
Primaverii e cartierul ala unde s-au construit case in curtile spatioase ale altor case si nu prea mai exista curti?
E cartierul ala cu "blocuri pe orizontala"? E cartierul ala cu strada cu doua benzi, unde s-au schimat de 3-4 ori bordurile in timpul lui Videanu?
E cumva acartierul ala cu gardurile facute din zid, inalte de 2m si mai groase decat zidurile blocurilor de locuinte? Cartierul ala puscarie unde vecinii se uita ciudat unul la altul cand se vad e strada - pentru ca fiecare stie despre ceilalti cum si-au cumparat casele? E cartierul ala unde, ca sa intorci masina, trebuie sa opresti traficul?
Ala e cartierul?
Nu stiu de ce, dar parca am lucrat in zona vreo juma de an... La doua case de vila lu' Iovan si peste drum de jegosul ala de Dan Iosif... ce m-am bucurat cand a crapat.
Intrati va rog pe google maps -> street-view si scrieti “Bucuresti Primaverii”.
Faceti o mica “excursie” pe bulvard si vedeti unde costa o mansarda atatia bani… Dupa asta intrebati-va: pe bune, merita acei bani?
Ce inseamna “mansarda/2″? E mansarda unei vile cu doua etaje? Sau e “etajul 2″ al unei vile?
Nu va inteleg stimatii mei, 180.000 de euro o mansarda? Ma ... in el de cartierul Primaverii, la Bremen in Germania si-a luat cineva doua camere si a dat 50.000 de euro!
Nu, pe bune, esti de fitze, esti in lumea buna daca stai la mansarda in Primaverii?
Care e Primaverii?
Primaverii e cartierul ala unde s-au construit case in curtile spatioase ale altor case si nu prea mai exista curti?
E cartierul ala cu "blocuri pe orizontala"? E cartierul ala cu strada cu doua benzi, unde s-au schimat de 3-4 ori bordurile in timpul lui Videanu?
E cumva acartierul ala cu gardurile facute din zid, inalte de 2m si mai groase decat zidurile blocurilor de locuinte? Cartierul ala puscarie unde vecinii se uita ciudat unul la altul cand se vad e strada - pentru ca fiecare stie despre ceilalti cum si-au cumparat casele? E cartierul ala unde, ca sa intorci masina, trebuie sa opresti traficul?
Ala e cartierul?
Nu stiu de ce, dar parca am lucrat in zona vreo juma de an... La doua case de vila lu' Iovan si peste drum de jegosul ala de Dan Iosif... ce m-am bucurat cand a crapat.
Intrati va rog pe google maps -> street-view si scrieti “Bucuresti Primaverii”.
Faceti o mica “excursie” pe bulvard si vedeti unde costa o mansarda atatia bani… Dupa asta intrebati-va: pe bune, merita acei bani?
marți, 24 mai 2011
RETARD (de la Doppel Herz)
Te simti slabit? Nu ai energie in ultimele saptamani? Astenia de primavara isi face simtita prezenta?
Apeleaza la RETARD! O capsula de RETARD pe zi si esti asigurat... cu un complex de vitamine! LOL!
Apeleaza la RETARD! O capsula de RETARD pe zi si esti asigurat... cu un complex de vitamine! LOL!
luni, 23 mai 2011
Roma
De fiecare data cand ma duc la Roma, vin acasa cu ideea "trebuie sa fac ceva sa emigrez in Italia".
Azi a fost a doua oara in ultimele 10 zile cand am ascultat asta cap-coada:
Italia si frumoasele ei tarantele
Omul care a facut upload a spus:
Iata ce ascultam :
1.Tarantella Del Boscaiolo , cu Balli di Gruppo
2.Tarantella Quant' E Bedda Sta Picciuddette
3.Tarantella Napoletana
4.Tarantella Siciliana - Carnevale
5.Frenesia Tarrentella , orchestrator Andy Bakke
6.Tarantella Zufoletto Innamorato
7.Tarantella Marinara
8.Tarantella Siciliana Scacciapensieri
9.Tarantella Saltarello
10.Tarantella Abruzzese
11.Tarantella Rustica
12.Tarantella Dell 'Etna
13.Tarantella Siciliana ( Don Corleone )
14.Tarantella Alterata - Roccu U Stortu
15.Mazurka Siciliana
16.Tarantella Siciliana Mama Maria
17.Tarantella Agrigento In Festa
18.Tarantella Siciliana , cu Joel Perri
19.Tarantella Cefalu
20.Tarantella del 10 Maggio
21.Tarantella Viva Sicilia
22.Tarantella Pugliese
23.Tarantella a Cefalu , cu Tony Santangata
24.Tarantella Siciliana Scatenata
Azi a fost a doua oara in ultimele 10 zile cand am ascultat asta cap-coada:
Italia si frumoasele ei tarantele
Omul care a facut upload a spus:
Iata ce ascultam :
1.Tarantella Del Boscaiolo , cu Balli di Gruppo
2.Tarantella Quant' E Bedda Sta Picciuddette
3.Tarantella Napoletana
4.Tarantella Siciliana - Carnevale
5.Frenesia Tarrentella , orchestrator Andy Bakke
6.Tarantella Zufoletto Innamorato
7.Tarantella Marinara
8.Tarantella Siciliana Scacciapensieri
9.Tarantella Saltarello
10.Tarantella Abruzzese
11.Tarantella Rustica
12.Tarantella Dell 'Etna
13.Tarantella Siciliana ( Don Corleone )
14.Tarantella Alterata - Roccu U Stortu
15.Mazurka Siciliana
16.Tarantella Siciliana Mama Maria
17.Tarantella Agrigento In Festa
18.Tarantella Siciliana , cu Joel Perri
19.Tarantella Cefalu
20.Tarantella del 10 Maggio
21.Tarantella Viva Sicilia
22.Tarantella Pugliese
23.Tarantella a Cefalu , cu Tony Santangata
24.Tarantella Siciliana Scatenata
Romanians are, French people are, Germans are, Americans are, Italians are...
Cititi si primele titluri de articole listate de Goagăl. :-)
Jecmăniţi de alba-neagra (11/10/2008)
Un articol mai vechi, dar inca bun pentru naivi.
Am luat o singura data teapa la alba-neagra, eram elev si am jucat 1000 de lei. Mi-am dat seama ca e teapa si de atunci m-am ferit de jocul asta. Sunt si tehnici sa nu iei teapa (de exemplu tii banii in mana si nu iti dezlipesti ochii de la masa - eu mi-am luat-o pentru ca am cautat in portofel - MISCARE GRESITA), dar tehnicile de a nu lua teapa nu vor face decat sa intarâte personajele, care se vor tine de tine: ce faci nene, castigi si pleci? NU, stai aici si joaca.
Anyway, alba-neagra nu e un joc, e o teapa, cititi articolul si realizati cata lume naiva e in Romania.
Articolul e gasit pe site-ul Atlassib, preluat de pe Jurnalul.ro, am dat copy/paste pentru ca am vazut fix scene de felul asta, exact pe curse Atlassib. (si paca omul care scrie articolul era cu noi in autocar, atat de bine povesteste problema).
P.S.: 1000 de lei cat am pierdut atunci era contravaloarea a doua casete RAKS. Jucasem 1000 de lei in speranta ca voi castiga inca 1000, si-mi voi cumpara... da, PATRU casete RAKS. :-)
OPERAŢIUNEA AUTOCARUL - Jecmăniţi de alba-neagra
11/10/2008
Un şofer de autocar a murit pentru că a intervenit în jocul de alba-neagra. Medicii au pus parafa: stop cardio-respirator. Un caz închis cu muşchii încordaţi
Norocul e prea puţin şi lumea e prea multă. Zilnic, minimum trei români care se întorc cu autocarul din Italia acasă sunt jecmăniţi hipnotic de jucătorii de alba-neagra. Pentru ei norocul e de sticlă, se sparge când străluceşte.
Drumul cu autocarul România-Italia tur-retur nu e numai o aventură de convie ţuire într-o cutie de chibrituri mişcă toare pe şosea, ci ajunge să devină o tragedie, aparent asumată. Raţiunea îşi sare din pepeni şi destinele unor oameni ajung la sapă de lemn într-o parcare. Mafia băieţilor cu muşchi pe neuron pune căuşul în gura autorităţilor. Afa cerea lor e un joc banal şi conştient.
Dreptatea, o fracţiune de secundă
În urmă cu o săptămână am plecat din staţia Firentze înspre România. M-am postat comod pe-un scaun Atlassib încercând să mă îmbărbătez că două zile vor trece ca un rânjet aruncat în treacăt. N-a fost aşa. Văzusem suficiente destine anulate într-o fracţiune de secundă ca să-mi stârnească curiozitatea. Însă povestea şoferului de autocar decedat în Timişoara m-a pus pe gânduri. Am pornit cu teamă într-o călătorie care parcă trebuia să-şi culeagă victimele de pe traseu precum apa îşi cere morţii odată pe an.
Alexandru Fiordeanu – 52 de ani, a murit patriotic şi stupid, la datorie. Se întâmpla la începutul lunii septembrie, în Autogara Est Timişoara, când a intervenit în jocul de alba- neagra. Ultima reacţie în viaţă, după care un pumn vânjos de băieţaş i s-a blocat în plex. Ce a urmat e deja poveste tipic românească. Nimeni nu a făcut nimic. Ajuns la spitalul din Timişoara, în comă, a plecat în linişte dintre noi în urma unui "stop cardio respirator", cum stă scris pe certificatul de medicină legală. Un caz închis cu muşchii încordaţi. Familia nu a depus plângere. Poliţia a tăcut mâlc.
Bănuiala cum că şoferii şi-ar lua partea din afacerea alba-neagra a fost infirmată de către Daniel Micu, directorul Atlassib, care a recunoscut, în schimb, că le-a cerut angajaţilor săi, chiar pe o foaie de instructaj intern, să nu mai intervină în astfel de cazuri, ba chiar să nu avertizeze călătorii asupra acestui pericol, deoarece, "conducătorii noştri auto au fost ameninţaţi în repetate rânduri".
Austria, ultima frontieră
Pe drum ne-am ţinut treji cu poveşti despre hoţi. Una mai tristă ca alta. În miezul nopţii, am ajuns într-o parcare din Austria. Buimaci, am coborât în şir indian pentru o pauză de două zeci de minute. Şoferii au făcut un singur anunţ la ieşirea din Italia: "Aveţi grijă la popasuri!". Cu toate astea, tainul a fost lăsat ca şi cum ai arăta paşaportul la vamă. Noua frontieră în ale "şmenuitului" şi-a mutat şandramaua în Austria şi românul păţit s-a botezat aici cu ochiul dracului, banul.
De şase, la prăduială
Umanizaţi, şuţii n-au mamă, n-au tată, poar tă în spate povara unor tragedii, iar viaţa e ca jocul pe sârmă, un risc. Sunt conştienţi că pot pierde, dar nu se lasă până nu câştigă. Noua metodă "la furat" e organizată. Băieţaşii umblă în haită, au apartamente închiriate în Viena, alţii vin tocmai din Italia – Bologna, îşi par chea ză maşinile fiţoase acolo unde miros ro mân cu ban muncit şi încep jocul. În lumea lor: operaţiunea Casa, bancomatul sau alba-neagra. Veche de când lumea şi pământul, şmecheria cu "uite-o, ia-o!" a funcţionat dintr-un simplu motiv. Românul e amator de "a avea". Îi citeşti în ochi patima lui "te fac eu pe tine, bă!", prosteala lui cinci mii, adesea sport naţional al spiritului românesc.
Prosteala şi prostitul îşi schimbă rolurile atât de fin, fără a lăsa însă să se vadă că hoţul cu clasă e mereu câştigător. Aventura din Austria începe discret, ca şi maniera lor hoţească de a se furişa, mişcându-şi ochii antrenaţi în toate punctele cardinale. Lupii din parcare adulmecă sânge, merg după miros. Încep să scaneze.
De toţi sunt vreo zece. Două "săgeţi" băgate la înaintare în faţa autocarului încep jocul de alba-neagra, căci şi în lumea şuţilor treaba-i pe căprării. Al treilea se dă drept călător, joacă la cacialma. Restul, o mână de malaci cu cefe groase, înconjoară autocarul şi anesteziază cu privirea orice piuit. Acţiunea decurge firesc. Prima victimă – un tânăr cu cercel fals de diamant. Genul şmecheraş – "vrăjeala mea nu are clasă", îi face la sigur. Băieţii îl scanează şi, în funcţie de cât de avut pare, îi oferă o sumă de bani, voluntar, ca să-l orbească. Miza balan sează potenţialul finaciar al viitorului păgubit. Băietul sărac şi cu şmecherii în cap lasă tributul de 600 de euro. "M-au făcut!"
Multumiţi pe jumătate de suma produsă, şuţii se regrupează în timp record, după sprânceana "telescoapelor" ce stau de şase şi atacă al doilea "aparat" cu portofel. Aici, victima – o tânără bine îmbrăcată, căreia i se făcuse tot drumul instructajul, de parcă ar fi scris pe faţa ei "viitoare plăcintă fără zeamă", pierde 300 de euro, toţi banii ei. Oamenii intervin, riscând de frica malacilor. Fata îşi vrea banii înapoi. De pe margine, un munte cu neuron o prinde de falcă şi-o calmează: "Fă, dacă-ţi f… una în p…, nu-ţi mai trebuie nimic!".
Şi nu i-a mai trebuit nimic. Faţa ei e un halou şi, în mod ciudat, nu-i învinovăţeşte nici pe ei, nici pe ea. Ar fi putut câştiga! Arată ca un animal hăituit, în transă, drogat. Magnetul banului nu cruţă nici o victimă, iar pentru băietaşii din parcare "solda de coco" e un tribut. În faţa lor nu există decât o singură carte câştigătoare. A lor. Pe care, la nevoie, şi-o revendică cu forţa.
"Nu-ţi stă bine cu dinţii în gură!?"
Românii sunt un amalgam de contradicţii, singuri îşi dau cu stângul în dreptul. Muncesc ani de zile în ţările de împrumut, ajung să-i cu noască, să-i bată chiar cu armele lor pe stră ini şi în final sunt lăsaţi în fundul gol tot de ai lor.
Lică, şoferul, a păţit-o şi el. Se întâmpla de mult, zice că şi-a revenit. I-a anunţat mereu pe oameni în autocar, până ce a mâncat o bătaie soră cu moartea în inima sicilienilor, tot de la o mână de români care sugeau Italia de bani. Îşi deplânge colegul mort. Altminteri, o acţiune urâtă s-a întâmplat la Bologna, în urmă cu câ teva luni, când baieţilor înfometaţi nu le-a ieşit nimic şi atunci au urcat în autocar şi, cu un pistol, au scos de la călători tot avutul. Momente trecute sub tăcere de şoferi, de conducere, de poliţie şi chiar de victime. "Nu ştii cu cine mergi în autocar, dacă vă uitaţi şi acum vă daţi seama de ce." Contra-cost, hoţii îşi infiltrează băieţii pe autocar, îi pun "la înaintare" pe tra seu. Dacă şoferul face vreun avertisment, cum de altfel i s-a întâmplat şi lui Lică, într-o parca re, băieţii le spun atât: "Nu-ţi stă bine cu viaţa, cu dinţii în gură!? De ce anunţi pe autocar?".
Povestea ciobanului c-un sipet de bani
Povestea unei moldovence şi a unui sibian au ajuns legende pe Atalssib. Lică, atunci când nu conduce sau nu cântă la microfon, se apucă de povestit. O moldoveancă de la Botoşani şi-a pier dut toţi banii în Austria. 12.000 de euro, bani munciţi în doi ani. Şi-a sunat rudele să mintă că le-a fi împrumutat lor banii. Tot drumul a zbierat de ciudă. Era disperată de gândul că o va linşa bărbatu’.
Povestea ciobanului din Sibiu plecat cu un sipet de acasă pare ieşită din cărţile cu prover be şi zicători. Cinci ani a muncit la o fermă în Italia. S-a întors cu aceeaşi geantă, de data asta plină de bani. A jucat în Austria tot. Băieţii i-au zis că-i dau 10.000 de euro dacă pune şi el ceva mălai la bătaie. A pus. Rând pe rând, vreo 20 de mii de toţi. Da’ nu s-a răcorit. N-a fost destul.
La Timişoara s-a dus din proprie iniţiativă la bă ieţi şi le-a zis: "Âştia-s banii, 2.000 de euro, luaţi-i!". Lică a vrut să-l bată. Nu a mai văzut aşa nebun. Dar n-ai ce-i face omului surd.
Baba suferă la frumuseţe
Românii aleg autocarul din varii motive. Primul ar fi costul, vizibil mai mic decât cel al biletului de avion. Odată pornit în aventură, călătorul e conştient că "baba suferă la frumuseţe". De regulă, drumul se poate prelungi, dacă apar probleme tehnice, de genul: se strică maşina în Austria şi merge pe bază de apă până în România; sau pro bleme la vamă, controale amănunţite dacă vameşii nu-şi iau "nutreţul".
Călătoria e îndeosebi o afacere bună pentru cei care transportă valori, bani, aur, obiecte sustrase. Cu cinci euro de persoană şpagă la vamă nu-i întreabă nimeni de sănătate.
Bagajele adesea depăşesc 60 de kilograme, or, o călătorie cu avionul are restricţiile ei. Românul suferă, tace şi înghite pentru a avea. Inconştient, crede că îl bate pe dracu’ şi, în final, rămâne în pielea goală cu tac’su.
Diana Rotaru
Am luat o singura data teapa la alba-neagra, eram elev si am jucat 1000 de lei. Mi-am dat seama ca e teapa si de atunci m-am ferit de jocul asta. Sunt si tehnici sa nu iei teapa (de exemplu tii banii in mana si nu iti dezlipesti ochii de la masa - eu mi-am luat-o pentru ca am cautat in portofel - MISCARE GRESITA), dar tehnicile de a nu lua teapa nu vor face decat sa intarâte personajele, care se vor tine de tine: ce faci nene, castigi si pleci? NU, stai aici si joaca.
Anyway, alba-neagra nu e un joc, e o teapa, cititi articolul si realizati cata lume naiva e in Romania.
Articolul e gasit pe site-ul Atlassib, preluat de pe Jurnalul.ro, am dat copy/paste pentru ca am vazut fix scene de felul asta, exact pe curse Atlassib. (si paca omul care scrie articolul era cu noi in autocar, atat de bine povesteste problema).
P.S.: 1000 de lei cat am pierdut atunci era contravaloarea a doua casete RAKS. Jucasem 1000 de lei in speranta ca voi castiga inca 1000, si-mi voi cumpara... da, PATRU casete RAKS. :-)
OPERAŢIUNEA AUTOCARUL - Jecmăniţi de alba-neagra
11/10/2008
Un şofer de autocar a murit pentru că a intervenit în jocul de alba-neagra. Medicii au pus parafa: stop cardio-respirator. Un caz închis cu muşchii încordaţi
Norocul e prea puţin şi lumea e prea multă. Zilnic, minimum trei români care se întorc cu autocarul din Italia acasă sunt jecmăniţi hipnotic de jucătorii de alba-neagra. Pentru ei norocul e de sticlă, se sparge când străluceşte.
Drumul cu autocarul România-Italia tur-retur nu e numai o aventură de convie ţuire într-o cutie de chibrituri mişcă toare pe şosea, ci ajunge să devină o tragedie, aparent asumată. Raţiunea îşi sare din pepeni şi destinele unor oameni ajung la sapă de lemn într-o parcare. Mafia băieţilor cu muşchi pe neuron pune căuşul în gura autorităţilor. Afa cerea lor e un joc banal şi conştient.
Dreptatea, o fracţiune de secundă
În urmă cu o săptămână am plecat din staţia Firentze înspre România. M-am postat comod pe-un scaun Atlassib încercând să mă îmbărbătez că două zile vor trece ca un rânjet aruncat în treacăt. N-a fost aşa. Văzusem suficiente destine anulate într-o fracţiune de secundă ca să-mi stârnească curiozitatea. Însă povestea şoferului de autocar decedat în Timişoara m-a pus pe gânduri. Am pornit cu teamă într-o călătorie care parcă trebuia să-şi culeagă victimele de pe traseu precum apa îşi cere morţii odată pe an.
Alexandru Fiordeanu – 52 de ani, a murit patriotic şi stupid, la datorie. Se întâmpla la începutul lunii septembrie, în Autogara Est Timişoara, când a intervenit în jocul de alba- neagra. Ultima reacţie în viaţă, după care un pumn vânjos de băieţaş i s-a blocat în plex. Ce a urmat e deja poveste tipic românească. Nimeni nu a făcut nimic. Ajuns la spitalul din Timişoara, în comă, a plecat în linişte dintre noi în urma unui "stop cardio respirator", cum stă scris pe certificatul de medicină legală. Un caz închis cu muşchii încordaţi. Familia nu a depus plângere. Poliţia a tăcut mâlc.
Bănuiala cum că şoferii şi-ar lua partea din afacerea alba-neagra a fost infirmată de către Daniel Micu, directorul Atlassib, care a recunoscut, în schimb, că le-a cerut angajaţilor săi, chiar pe o foaie de instructaj intern, să nu mai intervină în astfel de cazuri, ba chiar să nu avertizeze călătorii asupra acestui pericol, deoarece, "conducătorii noştri auto au fost ameninţaţi în repetate rânduri".
Austria, ultima frontieră
Pe drum ne-am ţinut treji cu poveşti despre hoţi. Una mai tristă ca alta. În miezul nopţii, am ajuns într-o parcare din Austria. Buimaci, am coborât în şir indian pentru o pauză de două zeci de minute. Şoferii au făcut un singur anunţ la ieşirea din Italia: "Aveţi grijă la popasuri!". Cu toate astea, tainul a fost lăsat ca şi cum ai arăta paşaportul la vamă. Noua frontieră în ale "şmenuitului" şi-a mutat şandramaua în Austria şi românul păţit s-a botezat aici cu ochiul dracului, banul.
De şase, la prăduială
Umanizaţi, şuţii n-au mamă, n-au tată, poar tă în spate povara unor tragedii, iar viaţa e ca jocul pe sârmă, un risc. Sunt conştienţi că pot pierde, dar nu se lasă până nu câştigă. Noua metodă "la furat" e organizată. Băieţaşii umblă în haită, au apartamente închiriate în Viena, alţii vin tocmai din Italia – Bologna, îşi par chea ză maşinile fiţoase acolo unde miros ro mân cu ban muncit şi încep jocul. În lumea lor: operaţiunea Casa, bancomatul sau alba-neagra. Veche de când lumea şi pământul, şmecheria cu "uite-o, ia-o!" a funcţionat dintr-un simplu motiv. Românul e amator de "a avea". Îi citeşti în ochi patima lui "te fac eu pe tine, bă!", prosteala lui cinci mii, adesea sport naţional al spiritului românesc.
Prosteala şi prostitul îşi schimbă rolurile atât de fin, fără a lăsa însă să se vadă că hoţul cu clasă e mereu câştigător. Aventura din Austria începe discret, ca şi maniera lor hoţească de a se furişa, mişcându-şi ochii antrenaţi în toate punctele cardinale. Lupii din parcare adulmecă sânge, merg după miros. Încep să scaneze.
De toţi sunt vreo zece. Două "săgeţi" băgate la înaintare în faţa autocarului încep jocul de alba-neagra, căci şi în lumea şuţilor treaba-i pe căprării. Al treilea se dă drept călător, joacă la cacialma. Restul, o mână de malaci cu cefe groase, înconjoară autocarul şi anesteziază cu privirea orice piuit. Acţiunea decurge firesc. Prima victimă – un tânăr cu cercel fals de diamant. Genul şmecheraş – "vrăjeala mea nu are clasă", îi face la sigur. Băieţii îl scanează şi, în funcţie de cât de avut pare, îi oferă o sumă de bani, voluntar, ca să-l orbească. Miza balan sează potenţialul finaciar al viitorului păgubit. Băietul sărac şi cu şmecherii în cap lasă tributul de 600 de euro. "M-au făcut!"
Multumiţi pe jumătate de suma produsă, şuţii se regrupează în timp record, după sprânceana "telescoapelor" ce stau de şase şi atacă al doilea "aparat" cu portofel. Aici, victima – o tânără bine îmbrăcată, căreia i se făcuse tot drumul instructajul, de parcă ar fi scris pe faţa ei "viitoare plăcintă fără zeamă", pierde 300 de euro, toţi banii ei. Oamenii intervin, riscând de frica malacilor. Fata îşi vrea banii înapoi. De pe margine, un munte cu neuron o prinde de falcă şi-o calmează: "Fă, dacă-ţi f… una în p…, nu-ţi mai trebuie nimic!".
Şi nu i-a mai trebuit nimic. Faţa ei e un halou şi, în mod ciudat, nu-i învinovăţeşte nici pe ei, nici pe ea. Ar fi putut câştiga! Arată ca un animal hăituit, în transă, drogat. Magnetul banului nu cruţă nici o victimă, iar pentru băietaşii din parcare "solda de coco" e un tribut. În faţa lor nu există decât o singură carte câştigătoare. A lor. Pe care, la nevoie, şi-o revendică cu forţa.
"Nu-ţi stă bine cu dinţii în gură!?"
Românii sunt un amalgam de contradicţii, singuri îşi dau cu stângul în dreptul. Muncesc ani de zile în ţările de împrumut, ajung să-i cu noască, să-i bată chiar cu armele lor pe stră ini şi în final sunt lăsaţi în fundul gol tot de ai lor.
Lică, şoferul, a păţit-o şi el. Se întâmpla de mult, zice că şi-a revenit. I-a anunţat mereu pe oameni în autocar, până ce a mâncat o bătaie soră cu moartea în inima sicilienilor, tot de la o mână de români care sugeau Italia de bani. Îşi deplânge colegul mort. Altminteri, o acţiune urâtă s-a întâmplat la Bologna, în urmă cu câ teva luni, când baieţilor înfometaţi nu le-a ieşit nimic şi atunci au urcat în autocar şi, cu un pistol, au scos de la călători tot avutul. Momente trecute sub tăcere de şoferi, de conducere, de poliţie şi chiar de victime. "Nu ştii cu cine mergi în autocar, dacă vă uitaţi şi acum vă daţi seama de ce." Contra-cost, hoţii îşi infiltrează băieţii pe autocar, îi pun "la înaintare" pe tra seu. Dacă şoferul face vreun avertisment, cum de altfel i s-a întâmplat şi lui Lică, într-o parca re, băieţii le spun atât: "Nu-ţi stă bine cu viaţa, cu dinţii în gură!? De ce anunţi pe autocar?".
Povestea ciobanului c-un sipet de bani
Povestea unei moldovence şi a unui sibian au ajuns legende pe Atalssib. Lică, atunci când nu conduce sau nu cântă la microfon, se apucă de povestit. O moldoveancă de la Botoşani şi-a pier dut toţi banii în Austria. 12.000 de euro, bani munciţi în doi ani. Şi-a sunat rudele să mintă că le-a fi împrumutat lor banii. Tot drumul a zbierat de ciudă. Era disperată de gândul că o va linşa bărbatu’.
Povestea ciobanului din Sibiu plecat cu un sipet de acasă pare ieşită din cărţile cu prover be şi zicători. Cinci ani a muncit la o fermă în Italia. S-a întors cu aceeaşi geantă, de data asta plină de bani. A jucat în Austria tot. Băieţii i-au zis că-i dau 10.000 de euro dacă pune şi el ceva mălai la bătaie. A pus. Rând pe rând, vreo 20 de mii de toţi. Da’ nu s-a răcorit. N-a fost destul.
La Timişoara s-a dus din proprie iniţiativă la bă ieţi şi le-a zis: "Âştia-s banii, 2.000 de euro, luaţi-i!". Lică a vrut să-l bată. Nu a mai văzut aşa nebun. Dar n-ai ce-i face omului surd.
Baba suferă la frumuseţe
Românii aleg autocarul din varii motive. Primul ar fi costul, vizibil mai mic decât cel al biletului de avion. Odată pornit în aventură, călătorul e conştient că "baba suferă la frumuseţe". De regulă, drumul se poate prelungi, dacă apar probleme tehnice, de genul: se strică maşina în Austria şi merge pe bază de apă până în România; sau pro bleme la vamă, controale amănunţite dacă vameşii nu-şi iau "nutreţul".
Călătoria e îndeosebi o afacere bună pentru cei care transportă valori, bani, aur, obiecte sustrase. Cu cinci euro de persoană şpagă la vamă nu-i întreabă nimeni de sănătate.
Bagajele adesea depăşesc 60 de kilograme, or, o călătorie cu avionul are restricţiile ei. Românul suferă, tace şi înghite pentru a avea. Inconştient, crede că îl bate pe dracu’ şi, în final, rămâne în pielea goală cu tac’su.
Diana Rotaru
miercuri, 18 mai 2011
Carcotasi, Huidu, Innsbruck
Vedeti, va rog, scanul din ziar:
Carcotasii au prins gustul pentru vacante si vor sa ne trimita in vacanta la... Innsbruck?
HUIDU vrea sa trimita lumea la Innsbruck, pentru ca "a prins gustul vacantelor"?
Treaba asta e ironie cumva???
---------
Stiri mai vechi:
Serban Huidu, marcat de accidentul din Austria
Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Serban Huidu a fost internat in stare grava la Spitalul Universitar din Innsbruck, dupa ce a suferit un accident pe o partie de schi din apropierea statiunii austriece. El a fost mentinut un timp in stare de coma indusa, pentru a i se face investigatii medicale.
Serban Huidu parea schimbat total in urma accidentului, el purtand o caciula pentru a masca urmele traumatismului cranio-cerebral.
Singurul lucru care pare sa fi ramas la fel este zambetul, la care acesta apeleaza de fiecare data cand nu-si gaseste cuvintele.
Carcotasii au prins gustul pentru vacante si vor sa ne trimita in vacanta la... Innsbruck?
HUIDU vrea sa trimita lumea la Innsbruck, pentru ca "a prins gustul vacantelor"?
Treaba asta e ironie cumva???
---------
Stiri mai vechi:
Serban Huidu, marcat de accidentul din Austria
Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Serban Huidu a fost internat in stare grava la Spitalul Universitar din Innsbruck, dupa ce a suferit un accident pe o partie de schi din apropierea statiunii austriece. El a fost mentinut un timp in stare de coma indusa, pentru a i se face investigatii medicale.
Serban Huidu parea schimbat total in urma accidentului, el purtand o caciula pentru a masca urmele traumatismului cranio-cerebral.
Singurul lucru care pare sa fi ramas la fel este zambetul, la care acesta apeleaza de fiecare data cand nu-si gaseste cuvintele.
marți, 3 mai 2011
duminică, 1 mai 2011
Spray cu miros de rahat
De obcei foloseam deodorant de baie un Glade lavanda. Era foarte bun, dar deja eram la al treilea (tine cam 6 luni unul) si am spus sa schimb aroma.
Sunt client fidel (pe principiul, daca sunt multumit de ce sa schimb firma?) asa ca am ales tot Glade. De data asta Glade ZEN - poza e mai jos.
Sincer va spun, ori eu fac caca cu miros "zen", ori spray-ul asta de baie PUTE GROAZNIC!
Ce inseamna "zen" pana la urma? Sa ai puterea sa ignori mirosul ACCENTUAT (accentuat de spray)?
Sunt client fidel (pe principiul, daca sunt multumit de ce sa schimb firma?) asa ca am ales tot Glade. De data asta Glade ZEN - poza e mai jos.
Sincer va spun, ori eu fac caca cu miros "zen", ori spray-ul asta de baie PUTE GROAZNIC!
Ce inseamna "zen" pana la urma? Sa ai puterea sa ignori mirosul ACCENTUAT (accentuat de spray)?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)