Ma intrebam zilele trecute de ce atatia oameni capabili, romani, au ajuns sa fie vanzatori la tarabele din pietele Italiei. Am intalnit o absolventa de facultate (asistenta sociala la Cluj) care vindea masline.
Azi mi-a spus un prieten problemele prin care trece, si, folosind si experienta mea de viata, am scris acest text:
Stiti cum apar la TV din cand in cand grevisti, someri, care spun: "Am 50 de ani, cine sa ma mai angajeze la varsta asta.."?
Suntem in 2013 si, pentru anumite categorii profesionale, expresia "am 50 de ani" s-a transformat in "am 35 de ani, cine sa mai vrea un om cu experienta mea?"
Asa s-a ajuns, ca la 35 de ani, cu CV pe patru pagini, cu multe contributii in domeniul de activitate (inclusiv peste hotare) sa ajungi sa gandesti asa.
Nu, nu e vorba de mine, eu am plecat de unde am plecat pentru ca am vrut eu - si aviz celor care cunosc cazul, nu, nu plang seara ca am luat o decizie proasta, cum am auzit ca se vorbea dupa plecarea mea.
Am plecat pentru ca am vrut, pentru ca nu se mai putea altfel, si pentru mine a fost o alegere mult analizata inainte.
Vorbesc de altcineva, si cu voia lui am sa-i dau numele scurt: Misu. :)
Omul asta si-a dorit de la viata ACEA meserie. A facut scoli pentru asta, a pus pasiune, a dat tot ce a avut mai bun; poate a facut totul cu ideea de a iesi la pensie din fiecare loc unde a lucrat.
Ajungi sa faci performanta - reporter cu casca de kevlar pe cap, in Iraq, parca suna a ceva performanta, zic eu - ajungi sa-ti dedici zile si nopti meseriei, ajungi sa pui cu placere lucruri in CV, ca peste 15 ani sa ti se spuna: "ai CV-ul cam plin, nu ne permitem".
Nu e prima data cand aud asta. Am simtit-o si eu, cand imi cautam job in Londra. "You're overqualified". WHAT THE FUCK!? sa scriu in limba marelui Will.
Care e nivelul la care un profesionist "trebuie" sa se opreasca?
La ce nivel s-a ajuns pe unele piete incat profesionistii sa ajunga sa spuna ca "la varsta lor...", ei avand 35-40 de ani?
Cand vor realiza patronii ca un om dedicat profesiei, care ajunge uneori sa doarma la serviciu, acesti oameni sunt valoarea efectiva a companiei pe care o au?
Eu am fost mai "wildcat" sa spun asa. Cand nu mi-a placut ceva m-am enervat, am facut scandal, in ultima instanta am plecat.
Cel putin 3 companii de unde am plecat eu au dat faliment in urmatorii ani.
Daca imi veti citi CV-ul, veti gasi ca am lucrat la un ziar de anunturi. Am facut performanta acolo - cata performanta se poate face la un ziar de anunturi. Ma mandresc ca am reusit sa reduc programul de productie incat sa plecam la 8 seara nu la 12 noaptea. Am muncit cat doi (dupa ce am plecat eu am auzit ca au angajat doi oameni pentru pozitia mea), am incercat sa sistematizez treaba, am facut si pe secretara cand a fost cazul - mi-am dorit sa fie bine, sa pot pastra cat mai mult acel job.
Dar patronii, sefii, erau mai destepti - nu s-a putut. In primele zile dupa demise am plans - si Alina nu stia de ce.
Un om nu face o companie. "Oamenii vin si pleaca" (sa citez un fost sef), dar la un oment dat, cand mult prea multi oameni "vin si pleaca" trebuie sa realizezi ca e o problema in firma, nu cu acei oameni.
Dupa doi ani, ziarul de anunturi a dat faliment, dupa alte multe esecuri in productie, marketing, si oameni care veneau-plecau pe banda rulanta.
Pacat.
Am avut colegi minunati - cam toti cu care am lucrat au ajuns departe: oameni facuti sa munceasca, sa faca performanta, dar la un moment dat condusi de oameni fara viziune.
Tara duce o lipsa acuta de manageri de calitate, de oameni cu viziune.
Am avut colege pe care le-am surprins plangand in baie pentru ca seful nu voia sa inteleaga anumite lucruri (Helene, despre tine vorbesc).
Intre timp eu am plecat, Helene a plecat, Radu a plecat... si firma a dat faliment.
Am lucrat la un ziar care nu si-a platit oamenii cateva luni - si desi eram in foame, am plecat.
I-am spus patronului: "Eu imi fac treaba, ziarul iese, dumneavoastra nu va faceti treaba - pentru ca nu se dau salariile la timp. Cine e incompetentul atunci?", l-am intrebat.
Apropos, mai stiti ceva de "Cronica Romana"? Cand l-ati vazut ultima data pe tarabe?
Si azi, aud despre un prieten de-al meu (e in lista de Facebook) ca va fi dat afara pentru ca reclamat un sef la patron ca fiind incompetent.
Stii, cand te bazezi pe un salariu, si superiorii tai castiga suficient incat sa nu se mai bazeze pe el, "seful suprem" poate ar trebui sa-si puna o intrebare serioasa despre cine este cel mai motivat sa iasa treaba bine...
Oamenii sunt croiti in mai multe moduri: unii sunt facuti sa fie sefi, altii sunt facuti sa fie patroni, altii nu au chef de munca si sunt atarnatori... dar sunt unii care isi doresc ca treaba sa mearga bine, sa se poata mandri cu munca pe care o fac, sa vina la serviciu cu placere.
Exista colective unde un perfectionist din asta nu-si are locul, pentru ca nu tolereaza lipitorile, mersul la cafea, plecatul cu o hartie la semnat la ora doua si intorsul la ora cinci.
Omul meu Misu pare ca e unul din acestia.
Nesansa pe care a avut-o de a nu se naste cu stofa de sef sau patron l-a adus in stadiul in care sa spuna: "cine sa mai caute un profesionist de 35 de ani? Acum se cauta oameni ieftini!"
Oamenii ieftini sunt slab pregatiti, un CV de 4 pagini sperie.
Misule, "stai chill". OMUL conteza.