despre frici...

In acest moment mi-e frica de doua lucruri: batrana mea e destul de bolnava si mi-e frica ca va muri inainte sa ma satur eu de ea... Al doilea lucru de care mi-e frica este ca voi pierde niste locuri ale copilariei - care se vor fi transformat in bani...
De fapt, mi-e frica de singuratate. Asta cred ca e inamicul public numarul 1.
Am prietena dar asta nu inseamna ca ea a fost cu mine de cand m-am nascut - si eu nu pot sa las in urma anumite evenimente ale copilariei. De fapt, as vrea sa-l vad pe unul care sa poata...

Din cauza vremii am o stare destul de ciudata... nu e nimic nou sa fie foarte posomorata vremea la Londra, nu? Si totusi...

Unchiul meu a fost in mai mult de 50 de tari... A inceput de prin anii '70 sa plece cu proiectele universitatii in care lucra (din Bucuresti). De fiecare data cand mergem pe la el il intreb de ce nu a ramas ... in atatea tari in care a fost, de ce nu a fugit/scapat de comunism? De ce a continuat sa-l suporte inca 20 de ani??
Mi-a spus "chiar daca as fi fost cadru universitar la Paris, de exemplu, tot as fi simtit ca sunt privit ca un imigrant".
Oare asa ne privesc si englezii? Raspunsul meu e "si ce? Ma doare pe mine-n cot de ce cred ei despre mine..." Si totusi...
Cred ca unchiul meu nu a plecat din cauza fricii de singuratate. Sunt aproape convins ca de asta nu a putut sa-si paraseasca tara. Nu e vorba de tara propriu-zis, e vorba de zecile de oameni care ii erau aproape in fiecare zi...

M-am gandit sa-mi chem la Londra, in vizita, un fost coleg de scoala primara. i-am spus asa: Radule, te costa numai drumul pana la Bucuresti, la aeroport, de acolo platesc eu totul. Absolut totul. Vii si stai cu mine 10 zile la Londra. Iti fac acest cadou.
A doua zi mi-a scris un mail si mi-a zis ca nu poate sa accepte: "cheltuiesti prea multi bani cu mine, nu merit." Nu l-am vazut pe acest om de vreo 3 ani... vorbim pe messenger cam 10 minute pe zi (sau o ora pe saptamana, maxim) si in general numai prostii... Si totusi...

Mai am trei frati. Dintre toti numai eu nu am facut facultate. Ei nu vor sa accepte, dar eu va spun ca mi-era mila de mama mea care trebuia singura sa ne creasca pe toti...
Sunt singurul dintre ei care a iesit din tara vreodata (la nivelul ca am vazut vreo 10 tari), de la 20 de ani nu am mai luat nici un ban de acasa, am plecat de nebun in Bucuresti si am incercat sa ma descurc singur. Am senzatia ca exista o oarecare doza de invidie din partea lor, desi, daca ne uitam in trecut, am fost cel mai defavorizat...
Antipatia-invdia asta am observat-o si la alti cunoscuti de-ai mei. Si totusi... ce sanse am avut eu in plus?

In seara asta ma simt foarte foarte singur...
si mi-e foarte mila de oamenii care au venit aici "doar sa faca niste bani." Ma gandsc la singuratatea pe care o vor simti la reintoarcerea in tara...

C.

P.S.: pana la urma l-am convins pe Radu ca imi permit sa-i platesc avionul. Si de dormit, va dormi in camera cu mine...