Poveste din Iasi

Am aflat o chestie azi, si o scriu pentru ca a inceput un nou an, si poate reflectati la asta.

Poveste din Iasi:

Acum ceva timp a murit sora bunicii. 90+ de ani.
Tanti Ana a fost o femeie foarte blanda, cea mai blanda femeie pe care am cunoscut-o vreodata. Mama mea e de 100 de ori mai dura, bunicile mele erau de 2-3 ori mai dure decat tanti Ana. O femeie extrem de blanda, care facea cea mai buna dulceata de trandafiri din lume. Adica, nu am mancat dulceata de trandafiri mai buna, niciodata. Nici macar bunica, sora ei, care crestea trandafiri in curte pentru dulceata, nici ea nu facea dulceata mai buna decat tanti Ana.
Sotul ei, nenea Relu, a murit la vreun an dupa tanti Ana. Si el, 90+, poate 95+ de ani. In tinerete fusese ofiter in Armata Romana, iar pe la 80 de ani inca sapa singur curtea. Avea viță de vie si facea vin... cel mai prost vin pe care l-am baut vreodata. :) Purta ochelari fumurii, iar asta pe vremea lui Ceausescu era... nu mai vazusem. Arata ca un mafiot. :) L-am intrebat de ce are ochelari fumurii, si mi-a spus ca, in razboi, cand a comandat "Inainte!" si a iesit din transee cu soldatii, a venit un obuz si l-a ingropat in pamant. L-au scos racanii, vanzadu-i cizmele afara. De atunci purta ochelari fumurii, de la pamantul ala intrat in ochi.

Tanti Ana a fost casnica, cum era pe atunci, iar nenea Relu era "imaginea familiei in public" (niciodata nu am vazut-o pe tanti Ana singura pe undeva). O familie de moda veche, o familie cu "traditii" vechi.
Matusa mea imi spune ca tanti Ana era "printesa familiei", nu ca bunica mea, sora ei, pe care viata o oțelise mai mult. (bunicii i-a murit un copil, de exemplu)

Aveau casa in cartierul Tatarasi din Iasi, o casa veche, batraneasca, "clasica", cu un mic cerdac/veranda in care stateam cand treceam pe la ei. O casa modesta, dar foarte cocheta si ingrijita (tanti Ana era casnica, dupa cum am spus). Perdelute la geamuri, milieuri, farfurioare de dulceata, casa retrasa de la strada, bariera de gradina intre strada si casa, vie cu bolta... Reusesc sa va creez imaginea?

Au murit tanti Ana si nenea Relu. De batranete, ca asa se spune cand mori la 90+ de ani.
Nu au avut copii.
Proprietatea a fost preluata de niste rude indepartate, care au avut grija de ei in ultima parte a vietii.

Azi am aflat ca NIMIC nu a ramas din toata povestea asta.
Neamurile indepartate au vandut, iar noul proprietar a ras cu buldozerul TOTUL. Teren gol e acum, in locul unde a fost casa aceea.
Am intrebat ce s-a intamplat cu obiectele personale, cu pozele, cu milieurile cu... nu stiu, macar sa fi scanat pozele!
Nu stim, nu se stie. Am sa ma duc la Iasi sa intreb lumea... poate nu s-au distrus chiar si albumele cu poze. Poate.

Iar textul asta e acum pentru ca... Ce ramane dupa noi? Cam nimic, nu? Sau, cum scria cineva, traim atat cat traiesc amintirile despre noi.

Ce "rezolutii" aveti pe anul asta? Vreti sa faceti ce? Conteaza ceva?
Pentru tanti Ana si nenea Relu cred ca a contat (doar) faptul ca au fost impreuna. De la 20+ la 90+. Poate de asta a si murit nenea Relu la vreun an, nu mai mult, dupa tanti Ana.