miercuri, 4 mai 2022

NIMIC...

 NIMIC... Cred că este una dintre cele mai ciudate stări pe care o poți avea ca om.


De fapt, cred că de asta am ajuns unde suntem, ca omenire, că omul nu s-a simțit bine cu "nimic". Să faci nimic, să gândești nimic, să nu ai ceva de făcut, să nu ai un plan - pe termen scurt său lung... NIMIC.


Nu am rufe de spălat, că le-am spălat; mâncare nu trebuie făcută, că e deja plin frigiderul; ce era de reparat am reparat (acum 10 minute am strâns ciocanu de lipit și pistolul cu plastic); la serviciu azi a fost o zi cu nivel normal de muncă (adică, a fost de lucru). Cămara e plină, nu trebuie să cumpăr nimic.


Azi am avut timp să fac și două subtitrări la două filme franceze [apropo, dacă întâlniți vreodată o subtitrare semnată - "Subtitrare făcută automat cu DeepL. www.deepl.com/translator  (2022) 90% automatic, 10% human - dtpguy"), e făcută de mine, cu ajutor maxim de la DeepL. Procentele diferă în funcție de cât îmi place filmul. Dacă îmi place, o iau la mână, cei 10% pot ajunge la 50-60%]...


NIMIC. 


NIMIC nu contează, NIMIC fac, totul e NIMIC.


O stare foarte ciudată. Mă sperie. De fapt, e o stare de așteptare - înspre ceva aiurea/nasol... Cum adică să nu fie ceva de făcut? Ceva e în neregulă!


În ultimele luni visez că sunt la examene. Poate pentru că nepoții sunt la facultate - și pe același profil cu care îl aveam eu la Torino; sau pentru că nu am terminat nici la TO școala, nu am diplomă. Poate ar trebui să mă întorc să o iau, să termin școala... Nu știu. Dar de la începutul anului am visat de macat două ori că sunt la examele la școală, la cursuri...


NIMIC... Nimic n-are sens, rezultatul acțiunilor mele poate fi prevăzut/previzibil, în ambele sensuri în care s-ar produce, în sens pozitiv sau negativ.


Ascult rap și mă întreb ce sens are viața asta... acest NIMIC, dacă aș putea să-l ridic puțin, să fie mai mult decât nimic.


Aș vrea să scriu la Comisia Europeană, să întreb - dacă un cetățean din țară cu cel mai mic IQ mediu din UE poate fi ascultat - să întreb ce planuri au pentru reducerea dependenței de gazul rusesc, și ce părere au să facă un plan imens de subvenționare a încălzitoarelor solare de apă (a se vedea postare de zilele trecute, cu poză - sau poză în comentarii).


NIMIC... la vreo 2-300 de km de unde mă aflu acum, bombe fără sens cad peste case, aiurea.


Ieri, în centrul orașului a fost mare festival cu muzică și lumini. La 300 de km de concertul de ieri cădeau bombe, mureau oameni.


Apropo de asta, am citit o știre, am văzut un clip despre Kiev, un sportiv irolat în Apărarea Teritorială, o mini-vedeta de la ei, spunea cu regret că în Kiev s-au redeschis cluburile și discotecile. Întrebă:


- Chiar e nevoie de cluburi și discoteci în Kiev, când Mariupol nu mai există, când în colțul celălalt al țării mor zilnic sute de oameni?


----


NIMIC. 


Nimic nu are sens, nimic nu mă "inspiră"...


Îmi trebuie un fel de plan pe termen lung, la care să încep să lucrez. Pe lângă lenea zilnică, pe lângă toate activitățile fără sens pe care le fac, să lucrez puțin la acest plan pe termen lung, să găsesc sens în asta...


La Biblioteca Județeană, vinerea este organizat "Clubul Curioșilor", pentru copii de clase primare.


Eu, cândva, am avut un proiect de revistă, numit "Ștrengarii", care se dorea fix pe aceaasi idee.


Apoi am vrut să-mi fac un site, numit "Cumsidece.ro", un fel de mini-Discovery pentru copii. 


Nu l-am mai făcut. Pot pasa câteva zeci de arhive cui crede că poate începe/continua ideea - deși e plin acum de "Ștrengarii", iar în 2020 sunt alte subiecte de maxim interes, nu mai vor mulți copii să afle de ce meduzele sunt transparente...


NIMIC...

Nimic nu are sens. 

Nimic nu contează. 

E starea din seara asta. 


Ascult hip-hop din anii '90 ("real hip-hop") și încerc să găsesc un sens pentru ziua de mâine. Ce fac mâine?, ceva mai mult decât prostiile mele zilnice: cafea, serviciu, subtitrări la filme franceze, mers seara la Kaufland să cumpăr baghetă Nizza la reducere... 


NIMIC... În seara asta mă simt ca un astronaut pierdut în spațiu, știind că distanța până la prima așezare se parcurge într-un timp mai lung decât durata fizică a vieții lui.


Mi s-a întâmplat de mai multe ori starea pe care o am în seara asta și cred că, cu puțin efort, pot descrie unde eram, care era situația când am realizat acest NIMIC.


În liceu, după liceu, înainte de liceu... cred că am și poze - de când eram mic - la care mă uit și îmi dau seama că în momentul pozei eram în proto-starea mentală în care realizam că "nimic nu contează". 


Un test pentru voi, pe care recomand să îl faceți seara: 

Puneți ce muzică vă place, și proiectați asta: sunteți un astronaut pierdut în spațiu, într-un gol imens, la o distanță de 100 de ani-lumină de primul obiect pe care l-ați putea întâlni. 


https://youtu.be/8LTN6AyI4Zw