Idei de cadouri de Crăciun

Am fost întrebat ieri, așa că am vrut să scriu opinia mea despre "teoria cadoului". 

Între timp am întrebat și "robotul de scris" despre asta, a scris și el.

După ce citiți ce a scris robotul de scris, mai jos sunt câteva opinii din experiența mea. După ce scriu asta, bănuiesc că "Borg"-ul va lua ce am scris și va include în ceea ce va genera în viitor la aceeași întrebare. Că așa funcționează inteligența artificială, precum Borg din Star Trek. Anyway... 

Întrebare: Care ar fi un cadou perfect?

Robot de scris: 

Un cadou perfect este unul care reflectă personalitatea și gusturile persoanei care îl primește, și care arată că cel care l-a oferit a avut grijă să aleagă ceva care să fie potrivit și apreciat. Un cadou perfect ar trebui să fie, de asemenea, o surpriză plăcută și să aducă bucurie celui care îl primește.

În general, un cadou perfect poate fi orice, de la un obiect practic la o experiență unică și memorabilă. De exemplu, dacă persoana care îl primește iubește lectură, un cadou perfect ar putea fi un set de cărți de la un autor preferat. Dacă persoana este pasionată de călătorii, un cadou perfect ar putea fi o excursie sau un bilet de avion către o destinație visată.

În cele din urmă, un cadou perfect este cel care este oferit din suflet și care arată că cel care l-a oferit a ținut cont de nevoile și dorințele persoanei care îl primește.

---

Acum ceva de la mine:

La un Crăciun, sau Paște, nu mai știu, cineva a venit și a adus o șampanie. Dorato. A făcut cadou o "șampanie" Dorato, care pe vremea aia costa 9 lei. Noi aveam pe masă grasă de Cotnari, care era mai scumpă decât "șampania" gagiului. 

Sfat, că se pare că încă e nevoie de sfaturi din astea: Nu cumpărați chestii la mișto, în bătaie de joc. Mai bine nimic decât mizerii.

Dacă nu ar fi cumpărat "Dorato" aș fi uitat că a venit fără nimic, dar așa uite că îmi aduc aminte de el - nu de bine - și după 100 de ani.

Nu e prieten cu mine pe facebook - că poate v-ați simțit vreunul cu musca pe căciulă (sper că nu am prieteni pe facebook din ăștia). 🙂

-

Un cadou pe care l-am primit fără vreo ocazie specială a fost un portofel.

A fost așa: "Am văzut că ai un portofel rupt, așa că, uite, ți-am cumpărat un portofel nou."

Au trecut 15 ani, cred, iar eu încă port acest portofel - iar dacă voi găsi ateliere care repară portofele, am să-l mai port încă 15 ani.

Un alt cadou fain pe care l-am primit - de ziua mea, de data asta - a fost o geacă. Nu e ceva mare scumpătate de geacă, dar era altceva decât purtam eu. 

- Văd că ai numai haine aiurea, mi se pare că ți-ar sta foarte bine în geaca asta.

Da, îmi stătea/stă foarte bine, și e "altfel" decât eram eu. 

O geacă mi-a schimbat puțin optica despre mine. Puțin, dar mi-a schimbat-o.

---

Parfumuri? NU!

Am un gagiu, prieten cu mine pe facebook 🙂 , care e printrei cei mai faini îmbrăcați gagii pe care-i cunosc.

Pe lângă haine, are tone de parfumuri, iar de fiecare dată când mă văd/mă vedeam cu el, mă dădea cu parfum. Parfumuri scumpe, sute de euro bucata!

Pe el miros bestial, pe mine put a curvă. Alt tip de piele, alt pH.

În același registru, am primit de câteva ori cadou parfum, absolut nici unul nu mi-a plăcut, în reacție cu pielea mea puțea, nu mirosea frumos.

Deci... NU parfumuri, oricât de scumpe ar fi. E foarte riscant.

Bani. 

S-a întâmplat de câteva ori să primesc bani cadou. Bani... când eu cheltui mai puțin decât câștig (păi cât să cheltui, când mă îmbrac de la SH, nu am mașină, sunt atent la reduceri, nu fumez - să-mi trag palme cât a ajuns un pachet de țigări!)

Bani e o idee bună doar dacă știți că persoana apreciază banii - adică are ideile lui despre ce să facă cu ei, sau adună bani pentru ceva.

Dacă știți oameni cu rate la bănci, e bun să le dați bani.

Sau, cum e nepotu', care a luat permisul și i-am spus că, dacă vrea altă mașină decât cea a lui taică-su, și alege ceva din sectorul "clasic", pun și eu bani la chetă. :)

Bani pentru ceva specific

Cred cu tărie și insist că orice român trebuie să petreacă o perioadă în afara țării. Preferabil câțiva ani, sau câteva luni... sau măcar câteva săptămâni?

Dacă eu am mers cu cortul o lună "prin Europa", și am văzut... Toledo, de exemplu, nu văd de ce nu oricine ar putea face asta.

So, cândva aveam "cadoul de 300 de euro", bani pe care tânărul îi primește numai dacă își cumpără cu ei bilet de avion și cazare. Adică, nu îi primește dacă nu pleacă afară. "Cadou condiționat".

Și nu la greci sau la turci, ci "Vest"! Și nu "concediu", ci "explorare".

Dacă mergi să "explorezi"... să spunem... Torino? 😃 primești bani de avion și cazare. Ajung 300 de euro și în 2022, nu numai în 2012.

(Am vrut musai să vizitez Toledo pentru că Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș aveau săbii din oțel de Toledo. Care și azi e un orășel unde jumătate din magazinele din centrul istoric sunt magazine de "obiecte ascuțite" :) )

Bicicletă

Mi s-a cerut să "mut" 300 de euro în altceva decât călătorii în străinătate, că "nu pot acum". 

Tineri care "nu pot acum" să meargă să exploreze Europa? Mă rog.

Ce vrei să faci cu banii? Nu, nu-ți dau "să plătești datorii". Vreau ceva care să știu eu că ți-ar schimba puțin optica asupra vieții. Măcar cât un bob de orez pe o plajă.

A vrut bicicletă; i-am cumpărat bicicletă.

Cum vine căldura se duce pe bicicletă la serviciu, și o face de câțiva ani. 

Am cumpărat biclă nouă, dar se poate și cu biclă second, de 300 de lei, nu 300 de euro.

Carte de artă

Hă, hă, da' mai ești în 1985, cu 'cărți de artă'!?

Dacă nu înțelegi tu care e treaba, nu înseamnă că alții nu văd ceva în chestia asta.

Cât costă să vizitezi muzeul Picasso din Barcelona? Cu totul, să pleci de la tine din sufragerie și până să ajungi înapoi la tine în sufragerie... cât costă?

Ei, experiența asta o puteți avea cât de cât - și mă puteți crede pe cuvânt, că am vizitat muzeul Picasso din Barcelona - experiența mi-a revenit imediat în memorie când m-am uitat printr-o carte "Picasso" editată de editura Skira. 

Am mai scris despre Albert Skira și editura lui specializată pe artă. Am mai scris, și am să mai scriu.

O carte din seria "Skira mică", costă 25 de lei la anticariat - iar dacă vreți să-mi faceți un cadou de Crăciun, m-aș bucura enorm să primesc ceva cu care să-mi completez colecția din care deja am cinci cărți. Am să fac update la postarea asta, cu scanuri, să vedeți ce înseamnă calitate. Aproape spui că sunt picturi reale. 

De exemplu, am vizitat de câteva ori Parisul dar eram de fiecare dată "în mod explorare", "să înțeleg ceva din Paris", și n-am avut timp de muzee. Nu m-am dus la Paris pentru a vizita muzee, m-am dus să înțeleg cumva Franța. Să merg prin cartiere non-turistice, să mă pierd prin piețe, prin parcuri, să intru prin clădiri publice, prin curți interioare, să mă înghesui cu francezul la supermarket. 

Vizitez țări străine pentru a compara "ce au ei și n-avem noi!?"

De trei ori am fost la Paris, de trei ori nu am vizitat Muzeul Luvru. Ei, anul ăsta am făcut comandă de o carte de 300+ de pagini despre Muzeul Luvru. Editată prin anii '60 de Larousse, carte format mare, cu multe poze. A costat 10 lei, la anticariat.

Fes nou

A venit un tip în vizită prin VS și nu mi-a plăcut fesul lui. Prea larg pe cap, arăta aiurea.

I-am cumpărat un fel de 10 lei - ca al meu - negru simplu, cu fleece pe interior. Anul ăsta l-am văzut iar pe om, poartă fesul de la mine. :)

Ceas Casio

Nu e ceasul "Montana, 12 melodii", e originalul, Casio.

Dacă omul e pasionat să afle care e treaba cu "12 melodii", să-mi cereți să vă spun povestea electronicii din spatele ceasului, și de ce Casio sunt super-faini.

Am G-Shock că mi s-a părut mie "cool", dar sunt fascinat și de Casio din poză.

Iar dacă cel căruia doriți să-i faceți cadou e moșneag ca mine, ceasul va fi mai mult decât un ceas, va fi "amintiri".

Cărți!

Hă, hă! Iar, mă, cu ideile tale expirate?

De fapt, nu chiar. Dacă vă ajută informația asta, în 7 minute s-au plasat 7 comenzi pe targulcartii.ro (screenshot atașat)

Nu știu cine face comenzi, dar se pare că se consumă carte în România (în antiteză cu... dar despre asta îl alta postare)

Piatră de ascuțit

Am scris de gagiul ăla care a spus că, decât să ascută cuțite, mai bine își cumpără noi, că sunt ieftine... 

Dar ascuțitul de cuțite poate fi și relaxant - dacă ai o piatră bună, poate fi și satisfăcător - că ai învățat ceva, că ai făcut ceva cu mâna ta. (Eu am mai multe pietre, și scumpe și ieftine. Granulație 2000/5000 e ceva ok pentru un utilizator mediu.)

Mop rotativ

Hă, hă! Băi, ești nebun, te-ai tâmpit? Cum puii mei MOP, fraiere!? 😃

Eu "am descoperit" mopul rotativ abia acum vreo 3 ani, și nu știu cum am putut trăi fără el.

Mopul rotativ e necesar într-o casă cum e necesară mașina de spălat. Dacă omul nu are mop rotativ, e un cadou excelent!

Îi va salva mult timp și stres, deci acest cadou nu e "mop", ci ce "mai puțin stres, mai mult timp liber".

Mă rog, mai am idei despre cadouri de Crăciun, dar mă opresc aici momentan.

Am scris acest text lung pentru tipa care m-a întrebat, și pentru că voiam să punctez că... am un portofel primit cadou acum vreo 15 ani, și caut să-l repar pentru a-l mai purta 15 ani.

Cadou care mi-a fost oferit fără vreo ocazie specială.

M-a impresionat foarte mult, pentru că și eu sunt cam la fel, cumva: dacă observ "chestii", nu aștept ocazii să ofer cadouri.

---

P.S.: Un alt cadou care m-a impresionat a fost... o oală cu sarmale.

- Știu că ești singur de Crăciun în Torino, așa că am făcut sarmale și pentru tine. Poți coborî până la parter?, că sunt jos.

- Ești jos la parter!?!? 

Cum de cedeaza mental soldații ruși pe câmpul de luptă din Ucraina?

Traduceri a trei postari lungi de pe twitter (pe contul @ChrisO_wiki )

Traduse brut cu DeepL (linkurile pentru textele originale, in engleza, sunt la sfarsit):

Cum de cedeaza mental soldații ruși pe câmpul de luptă din Ucraina?

Această a treia parte a seriei analizează modul în care experiențele personale de război i-au determinat pe unii soldați ruși să refuze ordinele, să demisioneze din contract și să încerce să se întoarcă acasă.
Pentru prima parte, o privire asupra factorilor care îi motivează pe soldații ruși obișnuiți să lupte în Ucraina, vedeți mai jos: *1
În cea de-a doua parte, am analizat efectul demoralizator al instruirii inadecvate și al lipsei de echipament pentru voluntari, precum și al faptului că proviziile lor au fost jefuite chiar înainte de a ajunge pe linia frontului: *2
Merită să remarcăm de la început că natura războiului din Ucraina este diferită de orice altceva pe care Rusia l-a experimentat din anii 1940 încoace. Chiar și cei care au luptat în Caucaz sau în Orientul Mijlociu nu au văzut niciodată ceva asemănător cu războiul industrial la scară largă din Ucraina.
Șansele de a deveni o victimă în Ucraina sunt mult mai mari decât în oricare dintre conflictele Rusiei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe baza tendințelor actuale, războiul din Ucraina este posibil să devină unul dintre cele mai mortale conflicte la nivel global din ultimii 200 de ani: The war in Ukraine is on track to be among modern history’s bloodiest

În primul meu fir de discuție, am observat că mulți soldați ruși sunt motivați de bani, ideologie, camaraderie și/sau experiență. Dar niciuna dintre acestea nu contează dacă te întorci într-un sicriu. Motivația se clatină adesea în fața unei morți sigure, mai ales dacă se datorează unei conduceri proaste.
Am privit războiul prin ochii lui Viktor Shayga, un rus care s-a oferit voluntar să se înroleze în armată ca soldat sub contract în martie 2022. El a intrat în Ucraina la începutul lunii aprilie și a luptat cu Regimentul 752 de pușcași motorizați din cadrul Gărzii, în apropiere de Izyum, la est de Kharkiv.
Rusia a suferit pierderi grele în încercările repetate de a captura satele Sulyhivka și Dovhen'ke, la sud de Izyum. După 3 luni de lupte, Sulyhivka este încă disputată. (Video arată cum artileria distruge blindatele rusești în Dovhen'ke).
Compania lui Shayga era formată din 13 persoane, suplimentată după o săptămână cu încă 13 voluntari nou recrutați, trimiși direct din Rusia cu o pregătire minimă. Înainte ca grupul să se deplaseze pe linia frontului, li s-a oferit opțiunea de a refuza să lupte.
"Dimineața, a sosit zampolitul [ofițerul politic] al regimentului nostru. A spus că mergem în curul lui Satana, așa că cei care vor pot refuza chiar aici, la fermă, deoarece mai târziu nu va mai lua pe nimeni înapoi dacă cineva ar vrea să se întoarcă.
Un singur om a refuzat - praporshik [sublocotenent] Vasiliy din Moscova. Toți ceilalți s-au dus".
Nu era un semn bun că subofițerul superior al unității nu voia să lupte. Shayga a aflat mai târziu că și starshina [sergentul întâi] al acesteia s-a ținut departe de lupte.
Prima lor acțiune ofensivă a fost o încercare de a cuceri satul Dovhen'ke, aflat sub controlul ucrainenilor. Cu toate acestea, au fost supuși unui bombardament puternic în timp ce intrau în Sulyhivka, aflată în apropiere, și nu au reușit să ajungă mai departe.

"În timp ce mergeam, armata ucraineană ne-a observat și a început să ne bombardeze cu rachete Grad [lansatoare multiple de rachete BM-21] și mortiere.
În timpul celui de-al doilea bombardament, destul de masiv, mi-am luat deja adio de la viață - am crezut că asta a fost tot, că următoarea bombă fie îmi va smulge picioarele, fie mă va ucide pe loc. A fost cu adevărat înfricoșător".
Atacul anulat a fost amânat până a doua zi, la 20 aprilie. Cu toate acestea, nu a existat prea mult entuziasm pentru el în rândul soldaților ruși.
"Mulți comandanți de companie din cele două batalioane ale regimentului 752 le-au spus luptătorilor lor că suntem trimiși la o moarte sigură, deoarece ucrainenii sunt bine pregătiți."
"Așa că au spus - decideți singuri dacă vreți să mergeți sau nu. Patru cincimi dintre noi (dacă nu mai mulți) au refuzat să meargă. La fel am făcut și eu ... pentru că pur și simplu nu aveam energie fizică pentru a continua să merg într-un asalt."
Regimentul a găsit destui voluntari, dar se pare că nu a avut vehicule. În schimb, au mers pe jos 7 km - ceea ce a durat 6 ore - prin câmp deschis până la Dovhen'ke, sub foc constant de mortiere, obuze și tancuri. Mulți au fost uciși; mulți alții au fost răniți, inclusiv comandantul lui Shayga.
"Când i-am raportat comandantului nostru de batalion, maiorul Vasyura, despre morți și răniți, acesta ne-a înjurat: "lăsați-i și continuați să avansați!!!"."
Ofițerii neexperimentați nu știau ce să facă și s-au adresat unuia dintre soldații contractuali voluntari, un veteran de luptă în vârstă de 40 de ani, care a spus: "Nu știu ce să fac: "Băieți, trebuie să ne retragem, altfel vom fi spulberați cu mortiere și cei care rămân în viață vor fi terminați".
S-au retras la Dovhen'ke, întorcându-se abia la ora 23:00. "Unul dintre voluntari, Andrey din Kursk, care a venit împreună cu mine, a spus că mulți pur și simplu au fugit în timp ce se retrăgeau. A strigat la ei să ajute la scoaterea răniților, dar nu au ajutat".
"A spus că a vrut să ia o pușcă de asalt și să înceapă să tragă în spatele lor... Astfel, comandantul plutonului de lansatoare de grenade, căpitanul Nikolaev, care a fost târât timp de 4 ore, a murit din cauza pierderii de sânge."
A doua zi, aproape toți cei din unitatea lui Shayga au refuzat să se alăture unui alt atac.
Alte unități au atacat Dovhen'ke, dar fără mai mult succes. Într-unul dintre atacuri, "8 tancuri și infanterie au intrat în Dovhen'ke, dar au decis să continue să meargă în loc să ia poziții, așa că tanchiștii au înaintat și aproape toți au fost loviți, iar apoi infanteria a fost și ea împinsă afară".
Forțele speciale (spetsnaz) și unitățile aeropurtate au încercat, de asemenea, să cucerească Dovhen'ke, dar au fost respinse. O unitate de rezerviști instruiți a sosit și a petrecut o lună asaltând satul. "În total, 340 dintre ei au ajuns în Ucraina. După o lună de bombardamente, au rămas doar 57".
"Mai mult, jumătate dintre supraviețuitori se aflau la cartierul general. Cei mai mulți dintre ei erau răniți. Nu au avut niciun schimb de focuri, toate pierderile au fost provocate de focul artileriei ucrainene."
Noii voluntari au fost aruncați imediat în atacul asupra Dovhen'ke când au ajuns în Ucraina. Până în luna mai, toți ofițerii fuseseră fie uciși, fie răniți, fie refuzau să atace.
"Nu mai erau ofițeri, așa că îi alegeau pe cei mai înrăiți dintre voluntari (cei care luptaseră în Cecenia și Siria), îi numeau seniori, le dădeau radiouri și îi trimiteau să atace Dovhen'ke."
Într-un asalt eșuat, descris pe canalul rusesc de telegramă "Military Informant", un grup de voluntari a fost trimis să ajute o companie rusă - în mod normal, aproximativ 100 de soldați - care nu mai avea decât 20 de infanteriști, 4 vehicule de luptă a infanteriei BMP și un tanc.
Rezistența acerbă a ucrainenilor i-a imobilizat pe ruși și i-a forțat să se retragă. "Tancul nici măcar nu începuse să lucreze pe pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei, iar BMP-ul s-a distins doar prin bombardarea propriei [părți]". Planul de atac a eșuat rapid.
Comandantul rănit al unității a fost lăsat în sat doar cu o grenadă pentru a se arunca în aer. Trei ruși au fost uciși. Toți combatanții ruși care au supraviețuit au fost răniți. Nici măcar veteranii din Donbas, Siria, Libia și Cecenia nu mai experimentaseră o luptă atât de intensă.
Unii dintre supraviețuitorii șocați de obuze din asalturi, inclusiv Shayga, au făcut autostopul în camioane pentru a se întoarce la Izyum. Alții "s-au împrăștiat prin păduri după acele asalturi nebunești ale unității noastre".
"Au fugit pentru că au fost aruncați imediat în luptă și nici măcar nu se cunoșteau atât de bine între ei. Am auzit că acum rătăcesc prin păduri în grupuri mici, fără să lase pe nimeni să se apropie de ei. Dacă cineva strigă la ei - "Suntem ai voștri!", ei încep să tragă oricum."
Contrar mitului popular, armata rusă nu are "unități de blocaj" în stilul celui de-al Doilea Război Mondial, care împușcă dezertorii. În schimb, spune Shayga, "una dintre PMC-urile noastre [Private Military Companies (companii militare private = mercenari)] avea ca obiectiv să adune astfel de oameni în pădurile și câmpurile din zona noastră".

(Probabil că era vorba de faimosul Grup Wagner, ai cărui soldați au fost fotografiați în pădurile de la est de Dovhen'ke la începutul lunii iunie).
"Au luat doi dintre băieții noștri din tufișurile de lângă Sulyhivka... I-au hrănit, le-au dat uniforme noi, deoarece după două săptămâni în Sulyhivka uniforma lor era complet uzată, și i-au adus la Izyum."
Înapoi în spate, Shayga și alți "refuzați" au fost folosiți ca batalion de muncă. "Am săpat tranșee, am cărat saci de pământ pentru a întări cartierul general al diviziei, am tăiat pini pentru adăposturi. Aproape în fiecare zi ne aduceau noi 'refuzați'."
Un flux constant de sosiri cu povești "chiar mai tragice decât ale noastre" i-a demotivat și mai mult pe Shayga și pe camarazii săi. Întâmplător, autoritățile ucrainene au interceptat un apel telefonic de la un alt soldat din 752 GMMR care vorbea despre experiențele sale, probabil la Sulyhivka:
"În compania mea erau 107 oameni [în compania mea], au rămas 10 oameni. Dintre ei, 4 au plecat, 6 dintre noi au rămas. Din plutonul 1 am rămas doar eu. În plutonul 1 am avut 22 de oameni, am rămas doar eu".
"A fost o ofensivă aici acum două zile, 752 [regimentul] a atacat ukrops și au murit 25 de oameni. 25. Au murit 25 de nenorociți. Pur și simplu, 25 au murit, toți "200" [morți]. Este un măcel complet. Un măcel total. Ceea ce vă spun la televizor, nu credeți, nu credeți".
"Este un măcel total aici. O grămadă de morți, o grămadă de tancuri nenorocite, e un măgar."
Unul dintre aceste atacuri a fost filmat de ucraineni. Se pare că 5 BMP-uri și un număr necunoscut de soldați ruși au fost distruse de artileria ucraineană.
După atâtea asalturi eșuate, zona din jurul Dovhen'ke semăna cu un abator. Shayga a auzit de la soldații implicați în atacurile ulterioare că, atunci când se apropiau de sat, "foarte aproape de acesta se aflau cadavrele soldaților noștri morți". "Unii au început deja să se descompună și să se umfle atunci. Unii au mai spus că au văzut cadavrele morților noștri îngrămădite în tufișuri, unele erau, de asemenea, legate de copaci ... Au spus că răniții noștri au stat trei zile într-unul dintre tranșee și nimeni nu i-a putut ridica."
Deloc surprinzător, Shayga este disprețuitor față de deciziile comandanților săi - o temă comună în relatările multor soldați ruși despre război. În firul următor, mă voi uita la ce au spus soldații ruși despre comanda, tactica și strategia slabă a taberei lor în război. /fini
Traduceri furnizate de stimabilul @wartranslated - dacă nu îl urmăriți, ar trebui să o faceți!

---

De ce luptă soldații ruși în Ucraina, de ce renunță, și ce se întâmplă atunci când renunță?

Convorbirile telefonice rusești interceptate și publicate de ucraineni și mărturiile soldaților înșiși aruncă o lumină interesantă asupra acestor întrebări cheie. Primul 🧵 dintr-o serie scurtă.
Să începem cu câteva avertismente. Autoritățile ucrainene au publicat extrase din convorbirile telefonice înregistrate de soldații ruși, în mod clar pentru propagandă. Unii ruși au publicat, de asemenea, relatări personale despre serviciul lor. Acestea sunt deosebit de interesante pentru că sunt nefiltrate.
Nu este clar în ce măsură aceste înregistrări și relatări îi reprezintă pe soldații ruși în general. Cu toate acestea, alte țări (SUA, Marea Britanie) au afirmat că rușii sunt foarte demoralizați, probabil pe baza unei game mai largi de dovezi. Așadar, este posibil ca aceste relatări să nu fie atipice.
În al doilea rând, este esențial să înțelegem condițiile de angajare ale soldaților ruși. Toți cetățenii de sex masculin cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani sunt eligibili pentru o recrutare obligatorie de 12 luni. Dar legea rusă nu permite guvernului să folosească recruți în situații de luptă activă, cum ar fi în Ucraina.
Dar alții se înrolează voluntar ca "soldați cu contract" (kontraktniki) pentru 3 sau mai mulți ani. Aceștia reprezintă majoritatea forțelor rusești: 460.000 de soldați contractuali față de 210.000 de recruți. Majoritatea soldaților contractuali sunt foști recruți, deci vor avea o anumită experiență anterioară.
Problema pentru guvernul rus este că, dacă nu există o stare oficială de război, soldații contractuali pot demisiona oricând - deși, după cum vom vedea, se pot expune unor sancțiuni dacă fac acest lucru. Rusia își numește invazia o "operațiune militară specială", nu un război.
Atunci de ce luptă soldații ruși? Soldații, în general, vor lupta adesea din patru motive principale: bani, ideologie, camaraderie și experiență. Soldații contractuali ruși sunt destul de bine plătiți și primesc beneficii după serviciu. Ideologia este un factor cheie în orice conflict.
Camaraderia - a nu-ți abandona colegii soldați - este, de asemenea, foarte importantă, dar se bazează pe faptul că faci parte dintr-o unitate coezivă. Iar experiența este un bun factor de motivare - armata te poate antrena în multe abilități care sunt utile în viața civilă.
Este important aici să privim imaginea de dinainte și de după 24 februarie, începutul invaziei. Este de notorietate faptul că marea majoritate a soldaților ruși nici măcar nu știau că merg la război - credeau că sunt doar în exerciții.
Mulți soldați au dezertat în februarie și martie, plângându-se că fuseseră mințiți și că nu erau echipați pentru război. Erau complet nepregătiți din punct de vedere moral și psihologic pentru a lupta. Dar nimeni care să se înroleze în armată după 24 februarie nu-și putea face iluzii.
Să ne uităm la o anumită unitate - Regimentul 752 de pușcași motorizați din Gardă, parte a Diviziei a 3-a de pușcași motorizați din cadrul Armatei a 20-a de Arme Combinate. În mod normal, își are baza chiar peste graniță, la Valyuki, în regiunea Belgorod. Informațiile din ambele părți oferă informații utile.
Probabil că 752 GMMR a intrat în Ucraina în ziua invaziei. Începând cu luna aprilie, se pare că a luptat în apropiere de Izyum, la est de Harkov, unde vehiculele sale au fost filmate traversând râul Siverskyi Donets în jurul datei de 7 aprilie.
Surse din ambele părți spun că a suferit pierderi foarte mari, pierzând multe tancuri și alte vehicule. Unul dintre soldații ruși care au luptat cu 752 GMMR a demisionat ulterior și a postat pe LiveJournal o relatare lungă și detaliată care oferă multe detalii.
Viktor Shayga servise anterior ca recrutat. La 12 zile după începerea războiului, el a decis să se înroleze în armată după ce a văzut "un videoclip [pe YouTube] cu prizonierii și răniții noștri (ruși) maltratați de acești inumani din forțele armate ucrainene".
După o scurtă perioadă de pregătire, a fost trimis pe linia frontului la sud de Izyum, unde a luptat în lunile aprilie și mai în bătălii sângeroase pentru capturarea satelor Sulyhivka și Dovhen'ke. Experiențele sale l-au determinat în cele din urmă să renunțe. Dar ce l-a motivat să lupte?
Shayga și mulți dintre colegii săi au crezut, în mod clar, pe deplin în propaganda lui Putin despre guvernul "nazist" al Ucrainei. Ei aveau "dorința și disponibilitatea de a zdrobi această scursură banderistă până la capăt".
Stepan Bandera a fost un lider naționalist ucrainean care a fost asasinat de KGB în 1959. El a fost și încă este înjurat de autoritățile sovietice și acum de cele rusești. Este corect să spunem că moștenirea sa este contestată și controversată în Ucraina și nu numai. https://en.wikipedia.org/wiki/Stepan_Bandera
"Ideile lui Bandera și ale nazismului sunt foarte puternice în Ucraina", scrie Shagya. "De fapt, autoritățile oficiale din Ucraina, începând cu 2014, spuneau în mod constant că Ucraina este în război cu Rusia".
"Și toate politicile din Ucraina au fost pro-Banderita și au avut ca scop distrugerea a tot ce era rusesc în Ucraina - limba, cultura, oamenii care aveau atitudini pozitive față de Rusia".
Shayga repetă, de asemenea, propaganda (falsă) a lui Putin despre faptul că Rusia este amenințată de Ucraina.
"Ucraina a bombardat populația pașnică din Donbas timp de opt ani - acesta este un fapt 100%, în opinia mea. La fel ca și faptul că armata ucraineană ar putea ataca Donbasul și Crimeea ... [și] că SUA ar putea plasa la Harkov rachete nucleare care ar putea ajunge la Moscova în 5-7 minute".
Deci, cel puțin în mintea sa, el și-a justificat implicarea raționalizând-o ca apărându-și patria și vorbitorii de limbă rusă din estul Ucrainei de amenințările naționaliștilor ucraineni și ale americanilor.
El pretinde că a fost motivat și de presupusele abuzuri asupra prizonierilor ruși, despre care spune că sunt dovezi ale barbariei ucrainene: "Captivii noștri sunt abuzați, mutilați, uciși - numai gunoaiele sunt capabile de așa ceva, nu oamenii. Astfel de suboameni trebuie distruși fizic".
Potrivit lui Shayga, "Banderites se plimba noaptea de-a lungul tranșeelor, strigând - "Ruși, predați-vă!", și se auzeau focuri de armă simple. "Din câte am înțeles, îi terminau pe răniți...".
Având în vedere lipsa oricăror dovezi fizice, acest lucru poate indica pur și simplu faptul că ucrainenii încercau să-i sperie și să-i demoralizeze pe rușii aflați în poziții din apropiere. Dar credința în atrocitățile ucrainene ar fi putut avea consecințe mortale pentru un grup de ruși.
Shayga descrie modul în care o unitate de recunoaștere rusă a văzut un grup de soldați ruși care erau duși în captivitate de către soldații ucraineni. Rușii "au decis să îi lovească pe toți cu [rachete ghidate antitanc] ...
atât ale noastre, cât și ale ucrainenilor, doar pentru ca ai noștri să nu fie capturați și torturați". După părerea mea, acesta a fost lucrul corect, este mai bine să mori instantaneu în felul acesta decât să fii torturat zile întregi în mâinile acestor inumani". (Nu sunt sigur că rușii capturați au gândit la fel).
Deși propaganda rusă i-a dezumanizat deseori în mod sistematic pe ucraineni în ansamblu, caracterizându-i ca fiind niște brute primitive, Shayga are o perspectivă ceva mai luminată. El recunoaște:
"În Ucraina, ca în orice altă țară, există mulți oameni buni, amabili și pașnici, care sunt departe de politică și care vor doar să aibă o viață liniștită și fericită."
Ca dovadă, el citează doi ucraineni anume - bloggerul Anatoly Shariy și jurnalista Olesya Medvedeva.
Ambii sunt persoane extrem de problematice, care sunt departe de a reprezenta opinia ucraineană. Shariy, care este în prezent deținut în Spania în baza unui mandat de arestare internațional, a fost descris ca fiind "odios" pentru opiniile sale.
Cum a devenit Anatoli Shariy o figură ucraineană atât de odioasă și de influentă
Anatoly Shariy, ale cărui rețele de socializare au scuipat unele dintre cele mai odioase propagande rusești împotriva Ucrainei, a fost reținut în Spania, a anunțat serviciul de securitate ucrainean SBU la 5 mai.
https://news.yahoo.com/anatoly-shariy-became-odious-influential-163500466.html
Olesya Medvedeva este o jurnalistă și comentatoare pro-rusă care, printre altele, a lăudat guvernarea Rusiei în Crimeea anexată și a promovat teoriile conspiraționiste complet false ale Rusiei cu privire la presupusele "biolaboratoare americane" din Ucraina.
Deci este clar că dieta informațională a lui Shayga este complet poluată: el primește informații exclusiv din surse de propagandă (pro-)rusească, pe care le crede pe deplin. Din păcate, acest lucru este valabil pentru o mulțime de ruși. Putin a prins o mulțime de oameni în bula sa de propagandă.
Alți soldați au fost mai materialiști. Shayga comentează că "au existat oameni vicleni și isteți care au venit doar pentru bani și pentru a primi un certificat de veteran de luptă. Și veneau fiind siguri că vor fi în siguranță - undeva în spatele și la punctele de control".
Obținerea unui certificat ar facilita obținerea unui loc de muncă și a altor beneficii după serviciul militar. Shayga recunoaște că au fost prezenți și "oameni de treabă și decenți" care au luptat pe front, "dar tot au ajuns să câștige 300-400.000 de ruble într-o lună". ($5,000-6,500).
"Au fost și mulți dintre cei care veneau în primul rând pentru a ajuta, și nu pentru bani... Este evident că aproape toată lumea are nevoie de bani, dar pentru această categorie de oameni banii și subvențiile aveau o valoare secundară și, în multe privințe, nu erau importante sau necesare...".
Totuși, în ciuda forței propagandei, aceasta nu a fost suficientă pentru a-l convinge pe Shayga și pe mulți dintre camarazii săi să rămână și să lupte în Ucraina mai mult de câteva luni. Doar "10-20% dintre voluntari au rămas", scrie el, ceea ce indică un număr mare de renunțări.
În firul următor, voi analiza factorii care l-au convins pe Shayga că, în ciuda sprijinului său pentru obiectivele războiului, era inutil să se implice în el. /final

---

De ce renunță soldații ruși la luptele din Ucraina și se întorc acasă?

În acest al doilea fir dintr-o scurtă serie, voi analiza ce spun relatările traduse din Rusia despre unii dintre factorii care îi determină pe soldați să renunțe la războiul lui Putin.
Este neobișnuit ca soldații ruși să *poată* renunța pe câmpul de luptă, dar motivul pentru care acest lucru este posibil este că Putin nu dorește o mobilizare completă. El joacă după regulile timpului de pace. "Soldații cu contract" pot demisiona din contractele lor în orice moment, deși pot fi penalizați.
În schimb, soldații ucraineni sunt supuși unei discipline militare depline, deoarece țara este în curs de mobilizare și se află sub legea marțială. Ei nu au dreptul să plece. Așadar, Rusia are două dezavantaje legate de mobilizare - atât în ceea ce privește recrutarea, cât și păstrarea soldaților săi.
În acest fir de discuție, voi analiza o relatare a pregătirilor pentru război ale unui soldat rus. Rețineți că acest lucru s-a întâmplat după ce invazia a început pe 24 februarie. Forța de invazie a fost, după cum se știe, prost pregătită, dar chiar și la câteva săptămâni și luni după aceea, multe probleme par să fi persistat.
Viktor Shyaga, un soldat rus sub contract care s-a înrolat în armată în martie 2022 și a luptat în Ucraina în aprilie-mai 2022, a scris o relatare pe LiveJournal despre experiențele sale în Ucraina. El spune că abia a fost instruit, fie ca fost consemnat, fie ca soldat contractual.
"În timpul serviciului de recrutare [anterior], am fost de patru ori la antrenamente de tragere, unde de fiecare dată am tras 6 focuri. Încă de la școală, când în clasa a X-a am mers în tabere de pregătire militară timp de două săptămâni, am fost uimit, perplex și surprins - de ce este așa?!
De ce avem voie să tragem doar 6 focuri? Într-adevăr, pentru a "simți" pușca de asalt ai nevoie de cel puțin 15 cartușe într-un încărcător, astfel încât persoana ar putea trage 2-4 cartușe simple și apoi să încerce rafale de 4-5 cartușe.
Cu toate acestea, pentru a o face în mod corespunzător, desigur, toată lumea are nevoie de un încărcător întreg - 30 de cartușe! Părerea mea este că tragerea la țintă cu 6 cartușe, care este en-masse folosită în armata rusă... este doar o bătaie de joc a pregătirii militare!!!"
Soldații ruși au descris anterior faptul că au primit doar o pregătire superficială. Pe lângă faptul că instructorii militari sunt de o calitate extrem de variabilă, comandanții au, de asemenea, stimulente financiare personale pentru a scurta sau a abandona complet pregătirea.
Corupția endemică a făcut ca comandanții să fure adesea resursele destinate plății exercițiilor de antrenament sau să deturneze recruții în activități precum construirea de case sau lucrări de fabrică pentru ofițerii superiori și prietenii lor "biznismeni".
Când Shyaga s-a înrolat ca soldat sub contract în martie 2022, i s-a spus că va participa la "cursuri de pregătire accelerată pentru supraviețuire" cu o durată de 2 săptămâni, pentru "a mă învăța un pic, a mă învăța cum să trag din orice - de la un lansator de grenade, mitralieră, pușcă cu lunetă".
În schimb, spune el, "totul s-a dovedit a fi o minciună. Niciunul dintre noi (22 de persoane) nu a fost învățat nimic. Nici măcar nu ni s-a permis să ne încercăm armele". Când și-a primit echipamentul în aprilie, "nici măcar nu-mi puteam aminti cum să setez modul de tragere simplă sau în rafală" la pușca sa de asalt.
"Așa că, atunci când mi-am primit pușca de asalt în după-amiaza zilei de 6 aprilie, fiind sigur că pe 7 puteam deja să ajungem în Ucraina, l-am întrebat pe ofițerul de serviciu care ne elibera puștile de asalt - "unde este modul de foc simplu?". Aceasta este [toată] pregătirea pe care am avut-o".
Nu a fost singurul căruia îi lipsea pregătirea. Un alt bărbat a primit o mitralieră PKM, dar habar nu avea cum să o încarce. Shyaga a încercat fără succes să îl ajute.
"L-am întrebat pe tip - "a intrat glonțul în țeavă?". Eu, personal, nu știam cum să introduc centura mitralierei înăuntru".
"Știam doar cum să o scot din siguranță și să trag. Tipul a spus că habar nu avea și că în unitatea lui (din Valuyki) i-au spus că va fi șofer. L-am sunat pe starshina [sergentul nostru principal]. A încercat să pună cartușul în țeavă, dar nu a reușit. Mitraliera s-a blocat".
"Apoi a venit seniorul nostru praporschik [sublocotenent], care a luptat în Cecenia. I-a luat două minute să încarce mitraliera. El a reușit".
Aceasta este o anecdotă destul de revelatoare, deoarece evidențiază nu numai lipsa de pregătire, ci și lipsa unui corp de subofițeri în armata rusă.
După cum a declarat generalul maior Frank Mckenzie de la @CENTCOM, rușii nu au "nivelul de management intermediar; nivelul de subofițeri și subofițeri de stat major care formează cu adevărat coloana vertebrală a armatei noastre. Ei sunt cei care se asigură de fapt că lucrurile se fac".
Unitatea lui Shyaga a trebuit să se bazeze pe un soldat de carieră, probabil trecut de 40 de ani, care avea experiență de luptă anterioară. O astfel de persoană ar fi trebuit să se concentreze pe ajutor în organizarea operațiunilor, dar în schimb a trebuit să petreacă timp învățându-și oamenii elementele de bază chiar pe câmpul de luptă.
Lipsa de pregătire afectează, de asemenea, capacitatea soldaților de a face față cerințelor fizice ale luptei. Shyaga a fost martoră și la această problemă:
"Acel tip căruia i s-a dat o mitralieră, avea 38 de ani și nu prea era obișnuit cu activitatea fizică.
Era foarte epuizat de la marșuri și alergări cu o mitralieră, o pușcă de asalt și o vestă blindată, iar inima a început să îl doară".
Din nou, acest lucru se potrivește cu relatările anterioare privind problemele de sănătate răspândite la noii recruți.
De exemplu, colonelul general al Forțelor Aeriene Vladimir Mikhailov a declarat în 2007 că peste 30% din cei 11.000 de bărbați recrutați anual în Forțele Aeriene ruse erau "instabili mental", 10% sufereau de abuz de alcool și droguri, iar 15% erau bolnavi sau subnutriți.
Relatarea lui Shyaga sugerează că disperarea armatei ruse pentru forță de muncă este de așa natură încât controalele de sănătate de bază sunt neglijate. "Acei contractori voluntari care au venit după noi, mulți dintre ei (dacă nu toți) nu au trecut nici măcar examenul medical".
Probabil din cauza aceleiași nevoi disperate de forță de muncă, mulți dintre camarazii lui Shyaga au fost puși în roluri pentru care nu erau calificați și instruiți. Li s-a spus, în mod fals, că nu vor fi trimiși în prima linie:
"Am auzit personal, cum în biroul regional de selecție a contractelor, unul dintre instructori mințea cu nerușinare un om în toată firea că au nevoie de un șofer care să-l conducă pe comandantul diviziei, după ce aflase în prealabil dacă acesta avea nivelul permisului de conducere B sau C.
Făcea acest lucru pentru că nimeni nu voia să fie șofer, deoarece erau foarte des uciși. De asemenea, vorbind cu băieți din alte regiuni ale Rusiei, am aflat că multora li s-a spus la birourile de înrolare că nu vor servi pe front, ci vor fi trupe de eșalonul doi care vor păzi punctele de control, vor escorta convoaie, vor păzi orașele și satele din ținuturile deja ocupate de noi."
Shyaga spune că toată lumea a fost aruncată în infanterie, chiar și specialiștii care ar fi trebuit să fie în unități de recunoaștere sau de spate. Cu toții au fost "împinși să fie pușcași și mitraliori, dar și lansatori de grenade pe linia frontului în companiile motorizate".
Shyaga notează, de asemenea, probleme cu echipamentul unității sale, care "nu era cel mai bun - nu ni s-au dat saci de dormit sau pungi de muniție". Problemele de acest gen se datorează adesea corupției - soldații din depozitele rusești fură adesea echipamente pentru a le vinde prin Avito, echivalentul rusesc al eBay.
Furtul de provizii a fost un lucru pe care Shyaga l-a experimentat acasă, în Rusia, unde "fiecare om și câinele său" fura: "recruții care livrau [alimente] unității noastre din Ucraina au furat din ea trei lăzi de conserve de carne și le-au vândut în unitatea noastră cu 70 de ruble fiecare".
"De asemenea, am văzut personal cum în sediul regimentului, o femeie care lucra acolo mânca bomboane 'Roshen' dintr-o ladă mare. Din câte am înțeles, asta trebuia să ajungă direct pe front, dar nu a ajuns niciodată."
Furturile au fost și mai grave în Ucraina ocupată de ruși. "Oamenii care au văzut asta mi-au mai povestit cum în Izyum, cei care au stat mereu în spate au sărit ca niște șacali la lăzile cu ajutoare din unele regiuni rusești. Aceste ajutoare erau destinate și pentru linia întâi."
"Au scos și au eviscerat totul - au luat toată ciocolata, conservele, țigările bune, toate hainele bune - au lăsat afară tot ce era mai rău și de prisos, inclusiv cele mai proaste țigări."
În cele din urmă, dintr-un camion întreg au supraviețuit doar trei lăzi - una a fost trimisă la regimentul nostru 752, alta la Bogychary, iar pe ultima au băgat-o undeva... Cei care i-au văzut pe acești ticăloși din spate umblând prin obiecte au spus că era un lucru foarte dezgustător de văzut din afară..."
Așadar, chiar înainte ca Shyaga și camarazii săi să ajungă pe front, erau subechipate, în multe cazuri abia instruite și deja resemnate că au fost mințite de recrutori și jefuite de cei din lanțul de aprovizionare logistică.
În firul următor, voi analiza modul în care experiențele lui Shyaga pe câmpul de luptă l-au determinat pe el și pe mulți dintre colegii săi să renunțe.
Mulțumesc din nou lui @wartranslated pentru traducerea relatării lui Shyaga.

https://t.co/L59tqDbWoP
https://threadreaderapp.com/thread/1552921299693064194.html

NIMIC...

 NIMIC... Cred că este una dintre cele mai ciudate stări pe care o poți avea ca om.

De fapt, cred că de asta am ajuns unde suntem, ca omenire, că omul nu s-a simțit bine cu "nimic". Să faci nimic, să gândești nimic, să nu ai ceva de făcut, să nu ai un plan - pe termen scurt său lung... NIMIC.

Nu am rufe de spălat, că le-am spălat; mâncare nu trebuie făcută, că e deja plin frigiderul; ce era de reparat am reparat (acum 10 minute am strâns ciocanu de lipit și pistolul cu plastic); la serviciu azi a fost o zi cu nivel normal de muncă (adică, a fost de lucru). Cămara e plină, nu trebuie să cumpăr nimic.

Azi am avut timp să fac și două subtitrări la două filme franceze [apropo, dacă întâlniți vreodată o subtitrare semnată - "Subtitrare făcută automat cu DeepL. www.deepl.com/translator  (2022) 90% automatic, 10% human - dtpguy"), e făcută de mine, cu ajutor maxim de la DeepL. Procentele diferă în funcție de cât îmi place filmul. Dacă îmi place, o iau la mână, cei 10% pot ajunge la 50-60%]...

NIMIC. 

NIMIC nu contează, NIMIC fac, totul e NIMIC.

O stare foarte ciudată. Mă sperie. De fapt, e o stare de așteptare - înspre ceva aiurea/nasol... Cum adică să nu fie ceva de făcut? Ceva e în neregulă!

În ultimele luni visez că sunt la examene. Poate pentru că nepoții sunt la facultate - și pe același profil cu care îl aveam eu la Torino; sau pentru că nu am terminat nici la TO școala, nu am diplomă. Poate ar trebui să mă întorc să o iau, să termin școala... Nu știu. Dar de la începutul anului am visat de macat două ori că sunt la examele la școală, la cursuri...

NIMIC... Nimic n-are sens, rezultatul acțiunilor mele poate fi prevăzut/previzibil, în ambele sensuri în care s-ar produce, în sens pozitiv sau negativ.

Ascult rap și mă întreb ce sens are viața asta... acest NIMIC, dacă aș putea să-l ridic puțin, să fie mai mult decât nimic.

Aș vrea să scriu la Comisia Europeană, să întreb - dacă un cetățean din țară cu cel mai mic IQ mediu din UE poate fi ascultat - să întreb ce planuri au pentru reducerea dependenței de gazul rusesc, și ce părere au să facă un plan imens de subvenționare a încălzitoarelor solare de apă (a se vedea postare de zilele trecute, cu poză - sau poză în comentarii).

NIMIC... la vreo 2-300 de km de unde mă aflu acum, bombe fără sens cad peste case, aiurea.

Ieri, în centrul orașului a fost mare festival cu muzică și lumini. La 300 de km de concertul de ieri cădeau bombe, mureau oameni.

Apropo de asta, am citit o știre, am văzut un clip despre Kiev, un sportiv irolat în Apărarea Teritorială, o mini-vedeta de la ei, spunea cu regret că în Kiev s-au redeschis cluburile și discotecile. Întrebă:

- Chiar e nevoie de cluburi și discoteci în Kiev, când Mariupol nu mai există, când în colțul celălalt al țării mor zilnic sute de oameni?

----

NIMIC. 

Nimic nu are sens, nimic nu mă "inspiră"...

Îmi trebuie un fel de plan pe termen lung, la care să încep să lucrez. Pe lângă lenea zilnică, pe lângă toate activitățile fără sens pe care le fac, să lucrez puțin la acest plan pe termen lung, să găsesc sens în asta...

La Biblioteca Județeană, vinerea este organizat "Clubul Curioșilor", pentru copii de clase primare.

Eu, cândva, am avut un proiect de revistă, numit "Ștrengarii", care se dorea fix pe aceaasi idee.

Apoi am vrut să-mi fac un site, numit "Cumsidece.ro", un fel de mini-Discovery pentru copii. 

Nu l-am mai făcut. Pot pasa câteva zeci de arhive cui crede că poate începe/continua ideea - deși e plin acum de "Ștrengarii", iar în 2020 sunt alte subiecte de maxim interes, nu mai vor mulți copii să afle de ce meduzele sunt transparente...

NIMIC...

Nimic nu are sens. 

Nimic nu contează. 

E starea din seara asta. 

Ascult hip-hop din anii '90 ("real hip-hop") și încerc să găsesc un sens pentru ziua de mâine. Ce fac mâine?, ceva mai mult decât prostiile mele zilnice: cafea, serviciu, subtitrări la filme franceze, mers seara la Kaufland să cumpăr baghetă Nizza la reducere... 

NIMIC... În seara asta mă simt ca un astronaut pierdut în spațiu, știind că distanța până la prima așezare se parcurge într-un timp mai lung decât durata fizică a vieții lui.

Mi s-a întâmplat de mai multe ori starea pe care o am în seara asta și cred că, cu puțin efort, pot descrie unde eram, care era situația când am realizat acest NIMIC.

În liceu, după liceu, înainte de liceu... cred că am și poze - de când eram mic - la care mă uit și îmi dau seama că în momentul pozei eram în proto-starea mentală în care realizam că "nimic nu contează". 

Un test pentru voi, pe care recomand să îl faceți seara: 

Puneți ce muzică vă place, și proiectați asta: sunteți un astronaut pierdut în spațiu, într-un gol imens, la o distanță de 100 de ani-lumină de primul obiect pe care l-ați putea întâlni. 

https://youtu.be/8LTN6AyI4Zw

Vladislav Surkov ar fi fost arestat (rolul său în ascensiunea lui Putin la președinție)

 Un text de Kamil Galeev @kamilkazani, tradus brut cu DeepL: 

Vladislav Surkov ar fi fost arestat. Timp de ani de zile, acesta a condus politica internă rusă și, ulterior, politica Kremlinului în Ucraina. La 15 februarie, el a publicat un articol în care cerea războiul de reanexare a Ucrainei, a Belarusului și a țărilor baltice. Astăzi voi discuta despre rolul său în ascensiunea lui Putin la președinție.

 

Surkov are o moștenire mixtă. Tatăl său este cecen - Andarbek Dudaev, iar mama sa este rusoaică - Zoya Surkova. Și-a petrecut copilăria într-un sat cecen, unde era cunoscut sub numele de Aslanbek Dudaev. Dar apoi părinții săi au divorțat, iar mama sa l-a dus în Rusia propriu-zisă, unde s-a transformat în Vladislav

Imagine

După școală, Surkov a servit în armată, în serviciile de informații militare. Odată cu începerea Perestroikăi, comerțul a fost permis în URSS. În 1987, Surkov a început să lucreze pentru Hodorkovski, care avea să devină în curând cel mai bogat oligarh din Rusia. Aici îi vedeți pe Surkov, Nevzlin și Khodorkovsky

Imagine

Cum a ajuns Hodorkovski atât de bogat? Această poveste reflectă originile multor averi oligarhice. Hodorkovski a fost șef al NТТМ - Biroul pentru inițiative științifice și tehnologice al tineretului local. NTTM era un departament al Komsomol - ramura de tineret a Partidului Comunist

Imagine

Până la Perestroika, posturile din aceste centre NТТМ nu erau atât de profitabile. Funcționarii Komsomol care serveau acolo nu aveau prea multe pârghii. Dar apoi totul s-a schimbat. Pentru a înțelege de ce, vom face o mică excursie în sistemul monetar sovietic și cum funcționau banii sovietici

 

În 1929-1932, Stalin a impus un control total asupra economiei sovietice. Toate întreprinderile au fost transformate în întreprinderi de stat. Pentru a facilita modelul său etatist, Stalin a construit un nou sistem monetar. În sistemul tradițional exista un singur flux circular de bani. Stalin a creat două fluxuri separate

 

Primul era fluxul de numerar. Statul folosea numerar pentru a plăti salariile oamenilor, iar oamenii îl foloseau pentru a cumpăra lucruri de la stat. Al doilea flux era cel non-cash. Întreprinderile și agențiile guvernamentale îl foloseau pentru tranzacții între ele. Încasarea banilor fără numerar era absolut interzisă

 

De ce ar face Stalin așa ceva? În mare parte pentru a pompa bani în industrie fără a declanșa hiperinflația. Guvernul a creat atâția bani câți erau necesari pentru construcții + subvenții, dar s-a asigurat că nu vor fi folosiți de oamenii obișnuiți pentru a cumpăra lucruri. De aici și interdicția de a încasa bani.

Prețurile de pe piața cu amănuntul erau destul de arbitrare. De exemplu, transportul public era mult mai ieftin decât costa în realitate pentru stat. Între timp, mașinile erau super scumpe, statul vânzându-le cu un profit de 200-300%. Statul câștiga bani din vânzarea mașinilor și astfel finanța transportul în comun

Și totuși, prețurile fără bani erau *depășite* mult mai arbitrare. De exemplu, producția industriei textile și aerospațiale era evaluată în ruble fără numerar. Dar, în ceea ce privește costul de producție, greutatea unei ruble fără numerar în aceasta din urmă putea fi de sute sau mii de ori mai mare decât în cea dintâi

Imagine

Sistemul a funcționat atâta timp cât economia sovietică a rămas strict etatistă. Atâta timp cât a fost aplicată interdicția de a încasa bani fără numerar. Dar în Perestroika s-a experimentat introducerea unor elemente de piață în economia etatistă, iar acest nou sistem hibrid nu a funcționat deloc

Imagine

În 1988, noua Lege a cooperării a permis oficial comerțul. În teorie, aceasta ar permite oamenilor normali să facă afaceri ("кооператив"). În practică, însă, "afacerile" sovietice/rusești au fost în mare parte despre funcționari guvernamentali care își încasau pârghiile administrative

Imagine

O agenție guvernamentală (fabrică, companie navală, administrație locală) înființa o firmă privată (cooperativă) al cărei principal beneficiar era directorul executiv al agenției. CEO-ul unei agenții de stat ar jefui-o pentru a transfera resurse către firma sa privată. De aceea erau atât de profitabile

Imagine

În 1988, NTTM-urilor li s-a permis să încalce un mare tabu sovietic privind încasarea banilor nemonetare, ceea ce le-a transformat într-o pârghie de jaf. Un șef NTTM înființa o cooperativă privată, încasa fondurile guvernamentale fără numerar și le transfera în cooperativa sa, privatizându-le efectiv

Imagine

Bineînțeles, șefii NTTM au început să încaseze cât mai multe fonduri noncash. Acest lucru a declanșat hiperinflația, distrugând economia sovietică fragilă, dar a creat câteva averi uriașe. Cum ar fi cea a lui Khodorkovsky - viitorul cel mai bogat oligarh din Rusia

Imagine

Acest lucru arată de ce conducerea NТТМ este atât de suprareprezentată printre cei mai bogați ruși. Aceștia au folosit oportunitățile de cumetrie pe care le-a oferit Komsomol și au încasat bani din belșug. Mai mult, arată de ce foștii lideri Komsomol, în general, sunt atât de suprareprezentați printre elitele rusești actuale

Imagine

Propaganda sovietică a prezentat Komsomolul ca fiind un tineret idealist, fidel leninismului. Acest lucru a fost adesea adevărat în anii 1920-1960. Cu toate acestea, prin anii 1980, adevărații credincioși au fost selectați. Noua conducere era formată din oameni incredibil de cinici și oportuniști - precum Hodorkovski sau Matvienko

Imagine

Mobilitatea ascendentă în cadrul partidului adulților a fost dificilă în anii 1980. Gerontocrația fragilă ocupa toate pozițiile de putere și refuza să plece. Așa că tinerii deștepți și cinici din Komsomol și-au așteptat șansa și au exploatat prăbușirea sistemului sovietic mai bine decât oricine altcineva.

Imagine

Permiteți-mi să-l citez pe Dorenko:

"Vom trăi 130 de ani. Copiii și nepoții mei vor trăi în umbra mea. Doar stră-stră-strănepoții mei vor vedea cerul. Ne vom pune cu toată lumea. De ce noi? Pentru că am jefuit țara. Ne-am ucis, ne-am calomniat părinții. De aceea generația noastră este unică."

Imagine

Așa că Surkov a început să lucreze pentru un oficial Komsomol amic al lui Khodorkovsky ca adjunct de PR al acestuia. Steaua lui Hodorkovski era în creștere și a lui Surkov la fel. În curând a ajuns să conducă serviciul de PR al celui mai bogat oligarh din Rusia, care controla cea mai mare companie petrolieră a acesteia

Imagine

Surkov a fost prea inteligent pentru a pune toate ouăle într-un singur coș. În timp ce lucra pentru Hodorkovski, el a consultat guvernul. Astfel, în 1999, când Voloșin a devenit șeful Adiministrației Prezidențiale a lui Elțîn, l-a ales pe Surkov ca adjunct. Așa că și-a părăsit fostul șef pentru noul post de la Kremlin.

Imagine

Surkov a devenit adjunctul Kremlinului politica sa internă. Cea mai importantă sarcină a sa a fost "înecarea" fostului premier înlăturat Primakov și avansarea noului succesor al lui Elțîn - Putin. Putin avea sprijinul deplin al Kremlinului, dar era total necunoscut. Trebuia să îl faceți eligibil

Imagine

Putin avea Kremlinul, dar Primakov avea elitele regionale. 84 din 89 de guvernatori l-au susținut pe Primakov. Iar guvernatorii aveau multă putere pe atunci, mai ales liderii marilor orașe precum Moscova și Sankt Petersburg. Între timp, partidul necunoscut al lui Putin, "Unitatea", avea zero guvernatori

Imagine

La începutul anului 1999, aproape 100% din mediul politic din afara Kremlinului îl susținea pe Primakov, văzându-l ca pe un succesor evident. Cei care nu au fost de acord erau de obicei proscriși pe care Primakov nu i-a acceptat din anumite motive. Și totuși, Kremlinul a făcut tot ce a putut pentru a împiedica ascensiunea lui Primakov

Imagine

Surkov a vorbit personal cu guvernatorii și i-a convins pe 39 dintre ei să se alăture lui Putin. Așa că acum Putin avea 39 și Primakov doar 45. Cum a reușit Surkov să facă acest lucru? În primul rând, a spus clar că Kremlinul nu va permite victoria lui Primakov. Faptul că Putin avea dosare despre toți aceștia ar putea ajuta și el

Imagine

Surkov a făcut și strângere de fonduri. Berezovsky și Abramovici au fost cei mai mari doi donatori pentru campania lui Putin, dar au fost mulți alții. În medie, oamenii de afaceri ar fi donat doar 10 milioane de dolari fiecare - mai mult ca o asigurare în cazul în care Putin câștiga

Imagine

O camarilă care l-a împins pe Putin la putere era profund interconectată. Berezovsky îl cunoștea pe Putin încă de la începutul anilor 1990, când lucra în guvernul din Sankt Petersburg. Se pare că Berezovsky a fost cel care a propus pentru prima dată Familiei că fostul adjunct al lui Sobchak ar putea deveni moștenitor al tronului rusesc

Imagine

Btw, urmăriți acest interviu cu Putin, care tocmai se mutase la Moscova în 1996. Vorbește ca un funcționar public timid și nervos care datorează totul superiorilor săi și crede că administrarea gospodăriei prezidențiale este munca care se potrivește cel mai bine talentelor sale 

Să discutăm despre clica Berezovsky. Magnatul media Berezovsky a fost creierul. Voloșin, fostul său consilier care avea să conducă mai târziu administrația prezidențială, era un tip al numerelor. Iar Dorenko a fost un palavragiu, sau poate *celul* cuvintelor. Cel mai puternic distrugător de reputație din Rusia

Imagine

Îmi place povestea despre cum l-a angajat Berezovsky pe Dorenko. În 1994, dușmanii au încercat să-l ucidă pe Berezovsky. Au pus o bombă în mașina lui. Explozia l-a ucis pe șoferul său, dar l-a ars doar pe Berezovski însuși. A fost spitalizat. Un prezentator TV Dorenko a venit imediat să facă un reportaj

Imagine

Dorenko a comentat tentativa de asasinat

"Nu cred că un om cinstit poate deveni atât de bogat. Ofc Berezovsky este un criminal și se luptă cu alți criminali. Asta este în regulă. Din păcate, oamenii normali suferă. Imaginați-vă dacă o femeie normală, o profesoară mergea prin apropiere și era ucisă?".

Imagine

A povestit Dorenko:

"Să facem un poligon în care gunoaie ca Berezovski se vor vâna între ei. Să se împuște, să se arunce în aer, să se jupuiască de vii și să își facă centuri din piele. Ca oamenii normali să nu sufere"

Lui Berezovski, ars și șocat de obuze, i-a plăcut:

"Am nevoie de el". Dorenko a fost angajat

Imagine

Dorenko a fost artileria grea a lui Berezovski. A lucrat îndeaproape cu Voloșin, care traducea documentele financiare "pe o limbă umană", astfel încât Dorenko să le poată înțelege. În 1999, Berezovsky, acum șeful de personal al Kremlinului, Voloșin, și telekillerul Dorenko au cooperat pentru a-l stimula pe Putin

Imagine

Luați în considerare modul în care Dorenko l-a înecat pe Primakov, de departe cel mai popular politician din țară. El nu l-a atacat *tehnic*. A acționat mai inteligent. Primakov tocmai fusese operat la genunchi. Așa că Dorenko a discutat despre el la televizor cu toate detaliile medicale și chiar a difuzat o filmare a operației

Imagine

Dorenko nu l-a criticat pe Primakov. El a transmis mai degrabă ideea că Primakov era prea bătrân și fragil și, prin urmare, o alegere proastă pentru țară. Chiar dacă telespectatorii ar fi fost îngroziți de opinia lui Dorenko, tot l-ar fi asociat pe Primakov cu imaginile pe care le-au văzut. Acest lucru a subminat alegerea sa

Imagine

În timp ce Surkov făcea presiuni asupra guvernatorilor pentru a se alătura lui Putin, șeful său Voloșin lucra la nivel național. Cele mai puternice trei partide din Rusia erau comuniștii, Patria (Primakov) și Unitatea (Putin). Voloșin a încheiat un pact secret cu comuniștii, astfel încât Primakov să fie izolat

Imagine

Odată ce parlamentarii lui Primakov și-au dat seama că vor fi în minoritate în parlamentul rus, cu alianța Unitate + comuniști controlând totul, au început să-l părăsească în masă pe Primakov. Partidul lui Primakov a fost distrus nu atât de alegerea alegătorilor, cât de intrigile de la curte

Imagine

Transferul de putere de la Elțîn la Putin a decurs foarte ușor. Priviți această fotografie cu staff-ul de campanie al lui Putin sărbătorind alegerea sa ca președinte. Îl vedeți pe Voloșin, șeful de personal al lui Elțîn și pe adjunctul său Surkov. Nu a fost o alegere reală, a fost o succesiune cvasi-monarhică

Imagine

După ce a asigurat succesiunea lui Putin, Voloșin a considerat că și-a făcut treaba. A scris o scrisoare de demisie, motivând-o prin "tranziția puterii în țară" și i-a înmânat-o lui Putin. Putin a zâmbit și a pus-o deoparte. El a decis să îi păstreze atât pe Voloșin, cât și pe Surkov la Kremlin. Sfârșit

Despre minoritățile care luptă în Armata Rusă

Un text de Kamil Galeev @kamilkazani, tradus brut cu DeepL: 

Factorul minoritar din armata rusă este mult subestimat atunci când se discută despre cursul războiului ucrainean. În primul rând, minoritățile etnice nu sunt atât de mult o minoritate acolo. Judecând după listele de victime, minoritățile sunt extrem de suprareprezentate pe câmpurile de luptă ca carne de tun.

Nu avem date agregate pentru întreaga armată rusă. Dar ne putem face o idee despre cine luptă în Ucraina din această listă de soldați ruși răniți care zac în spitalul din Rostov. Mai mult de jumătate sunt în mod clar daghestanezi. Magomed (Muhammad) - cel mai frecvent nume din lista răniților

Este absolut logic. După cum vedeți, aproape toate regiunile rusești cu fertilitate ridicată sunt fie republici etnice, fie okrugi autonomi etnici. Caucazienii și nativii siberieni se reproduc, oferind o mulțime de masculi recrutabili. În plus, sunt în mare parte săraci, așa că pot fi atrași cu ușurință în armată

Acest lucru este valabil atât dacă ne uităm la țară în general, cât și dacă facem un zoom la nivel regional. Luați în considerare regiunea Astrakhan Oblast - regiune studiată de antropologul social @TBaktemir Are multe grupuri etnice ordonate într-o ierarhie rasială complexă. Este formată din 67,6% ruși și 14,8% kazahi

 Oblastul Astrakhan a confirmat oficial 7 decese în Ucraina

Arman Narynbaev

Ali Batyrov

Temirlan Jasagulov

Rysbek Nurpeysov

Anwar Irkaliev

Aynur Nurmakov

Alexander Bezusov

6 kazahi, 1 rus. Având doar 14% din populație, kazahii au înregistrat 85% din pierderi. Rușii dau 14%, adică 67%.

De ce? Ei bine, răspunsul este evident. În Astrakhan, kazahii se află la un nivel inferior în ierarhia rasială. Este o populație rurală preponderent săracă, needucată și fără perspective reale de mobilitate socială. Sunt blocați în partea de jos a scării sociale și, bineînțeles, sunt priviți cu dispreț de celelalte etnii

Vreau să clarific, nu spun că kazahii stau jos în ierarhia rasială rusă în general. Ei stau jos în această regiune specifică. Aici sunt considerați niște bădărani fără viitor și alte etnii, inclusiv turcești și musulmani, evită să se căsătorească cu ei. Asta ar însemna să se căsătorească în jos

Nu este interesant faptul că în Astrahan, unde kazahii sunt defavorizați, ei, conform surselor oficiale, cuprind aproape toate victimele militare din Ucraina? De fapt, are sens. Armata rusă este armata săracilor și a minorităților. Nu poate fi altfel 

Cum se ajunge la armata rusă? Păi, mai întâi trebuie să fii recrutat. Persoanele înstărite sunt selectate în această etapă. Oamenii cu capital social văd serviciul militar ca pe o soartă de ratați. Astfel, cei care sunt recrutați sunt cei săraci și naivi, care nu știu cum (sau de ce) să se eschiveze.

Apoi trebuie să semnați un contract. Te vor convinge, te vor face de rușine, te vor ademeni, te vor seduce să semnezi un contract. O persoană cu capital social care a fost redactată din greșeală va evita cu orice preț, își va chema avocații, avocații pentru drepturile omului. Așa că, probabil, l-au lăsat să plece

 

În timp ce semnarea contractului este de obicei voluntară (deși nu întotdeauna), ei se concentrează foarte mult pe țărănoii din mediul rural. În primul rând, este mai ușor să-i preseze, ei nu-și cunosc drepturile. În al doilea rând, este mai ușor să îi mituiești cu perspectiva salariului, oricum nu au carieră 

În al treilea rând, ei sunt de unică folosință. Imaginați-vă copii din intelectualitatea moscovită care sunt uciși în Ucraina - asta da bătaie de cap. Familiile lor vor chema avocați, mass-media, organizații pentru drepturile omului, vor da interviuri. Între timp, mamele țărăncuțelor de la țară vor plânge în pernă și atât. UIMITOR

Iată de ce armata rusă se transformă tot mai mult în armata minorităților. Da, a fost întotdeauna armata oamenilor de la țară. Dar în trecut erau în majoritate etnici ruși. În zilele noastre, însă, nu mai există atât de mulți tineri de etnie rusă în mediul rural.

Sunt atât de disperați după oameni încât fac presiuni chiar și asupra imigranților din Asia Centrală. Teoretic, acești băieți ar putea refuza să semneze orice și să plece. Recrutorul ar țipa, ar înjura, ar da cu pumnul în masă și gata. El nu poate face nimic cu adevărat. Dar ei nu știu asta.

Recrutarea de Gastarbeiteri este un semn de disperare. Se face pur și simplu pentru că este ușor să îi convingi că trebuie să se înroleze și să îi ameninți cu consecințe grele dacă nu o fac. Nu vor exista consecințe, ei au drepturi legale. Doar că ei nu știu asta

Recomandările mele de a încuraja dezertarea și sabotajul ar trebui să fie luate în considerare în acest context. Foarte curând, armata rusă va fi umplută de un număr de oameni care nu împărtășesc miturile imperiale rusești și au ajuns acolo absolut accidental. Motivația lor va fi foarte, foarte scăzută 

Același lucru a fost valabil și în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste cazuri nu au fost publicate pentru a menține iluzia despre "unitatea poporului sovietic", dar de fapt moralul trupelor din Asia Centrală era foarte scăzut și dezertau în masă la germani, mult mai mult decât rușii. Ei nu vedeau acest război ca fiind al lor.

Asta are sens. Imaginați-vă că sunteți un uzbek din mediul rural. Vă considerați rus? Bineînțeles că nu. Credeți în comunism? Ei bine, trebuie să îndeplinești toate ritualurile pentru că autoritățile o cer, dar nu este foarte interiorizat. Îmi place această fotografie de dekulakizare din Uzbekistan

NB: Eu vorbesc despre minoritățile obișnuite și nu despre ceceni. Cecenia este diferită. Cecenia este mai degrabă un regat vasal în uniune personală cu Rusia, iar trupele cecene joacă mai degrabă un rol de NKVD decât de armată regulată. Ele trebuie să verifice și să controleze, nu să lupte. Strelkov confirmă acest lucru

traducere text screenshot:

15 martie Igor Strelkov

Luptele grele de stradă pentru Mariupol continuă. Luptele sunt purtate exclusiv de către forțele armate ale DNR. Potrivit rapoartelor de la fața locului, cecenii nu s-au angajat în luptă nu au intrat în luptă până acum. Am trei posibile explicații pentru acest fapt:

- Cecenii sunt prea dragi inimilor comandanților noștri, comandamentul este îngrijorat de viețile și sănătatea lor.

- Cineva va trebui să "pozeze pe fundalul victoriei", nu-i așa? Cecenii sunt viguroși, curajoși, atletici și bine echipați. Și pentru în fața camerei vor părea foarte solide.

- Comandamentului îi este pur și simplu frică să răspundă în fața lui Kadîrov pentru pierderile inevitabile.

Și rușii? - Iar rușilor nu le este milă de ei... 70% dintre răniți sunt "koi". Aproape toți cei nevătămați suferă fie de același lucru, fie doar de răceli acute.

răceli. Unitățile avansate "trăiesc din pășunat". În general, gradul de organizare este de necontestat...

nu este nimic nou. La fel s-a întâmplat și în Cecenia în ambele campanii.

Cu toate acestea, victoria este necesară, ca și aerul.

Imagine

Kadîrov a trebuit să nege personal că cecenii nu luptă:

"Citesc deseori că luptătorii ceceni sunt acuzați de inactivitate, de faptul că se înghesuie doar într-un eșalon doi sau trei. Sau în a face doar înregistrări cu civili și a sări peste luptele reale"

Și a postat o filmare cu o "luptă reală"

Imagine

Nu pare prea convingător, ca să fiu sincer. După postură și mușchi, mortul este probabil mort de câteva ore. Cel mai probabil, un cecen proaspăt și curat a venit acolo mult mai târziu pentru a face o filmare cu modul în care cecenii se luptă cu adevărat, astfel încât Kadyrov să o poată posta pe Telegram 

Fapt amuzant: un comandant de câmp al unei levite din Donbass, Khodakovsky, i-a acuzat pe ceceni că au sărit peste luptele reale. Așa că aghiotantul lui Kadîrov, Delimkhanov, a "vorbit" cu el. Ofc Khodakovsky a confirmat că cecenii se luptă absolut și a spus "Akhmad Sila" în fața camerei. Trupele lui Kadîrov seamănă mai degrabă cu NKVD-ul 

Există o forță cecenă de luptă reală, dar nu de partea Rusiei. Este un batalion Sheikh Mansur compus din emigranți din Ichkeria și care luptă pentru Ucraina. Observați diferența față de filmările lui Kadîrov. Aceștia sunt soldați adevărați, nu trupele de PR și de securitate ale lui Kadîrov. 

Invazia Z este atunci când minoritățile (non-cecene) luptă și mor pentru proiectul etnonaționalist rusesc. Ce primesc în schimb? Ei bine, asimilare. Observați acest afiș - este ca și cum "Sunt galez, dar astăzi suntem cu toții englezi". Pentru sacrificiul tău ți se permite să-ți abandonezi identitatea

Din punctul de vedere al minorității, Z-invazia arată ca un acord comercial cel mai prost din istoria acordurilor comerciale din toate timpurile. Ei vor purta o povară disproporționată a războiului, făcând un număr uriaș de victime. Dacă invazia Z va reuși, vor fi asimilați forțat și își vor pierde autonomia 

Invazia Z este, în mare parte, etnonaționalismul rusesc luat razna. Dacă i se permite să reușească în Ucraina, va alege în mod evident minoritățile rusești ca următoarea țintă, este prea previzibil. De ce ar fi nevoie să o sprijine? Aceasta este întrebarea pe care mulți și-o pun astăzi. Sfârșit.