Ieri am fost să urmăresc un antrenament de Kickboxing.
Stând pe tușă, și având cu vreo 30 de ani mai mult decât majoritatea celor de acolo, văd totul cu alți ochi.
Și cum nu mă pricep la Kickboxing, m-am uitat la altceva. La oameni.
O sală cu câțiva tineri "neinteresanți" (adică, mă vedeam pe mine acum 20 de ani la sala de lupte), și vreo șase copii.
Să vă spun de copii:
- unul foarte bun, mi s-a părut, cu tehnică studiată, mișcări "ca la carte", serios, stabil, mobilitate crescută. Dacă ar fi fost fiul meu, aș fi fost mândru de el.
L-am surprins de câteva ori boxând cu oglinda, atent - iar asta înseamnă pentru mine că va ajunge departe dacă se ține.
- alt copil, un gras, ca o bilă. Mai puțin mobil, dar fiind "mal de om" avea cât de cât succes în sparring. Mi s-a părut intersant că era mai agresiv (în sparring, da?) cu cei mai mici de volum decât el, și mai fricos cu cei mai mari în volum decât el (adolescenți). Cumva îi era frica de durere, să zic? Interesant. Dacă aș fi antrenor, l-aș analiza mai mult din punctul ăsta de vedere.
- un tânăr pe la 18 ani, destul de bun, mi s-a părut cel mai bun de acolo. Nu cruța pe nimeni, se comporta la fel și cu un nene cu un cap mai mare decât el, și cu "bila" de mai sus. Lovea la fel de tare și fără milă (atenție la ce scrie pe perete). Și încasa la fel. Poate vom auzi toți de el peste câțiva ani...
Mi-a plăcut foarte mult că îi menaja, totuși, pe cei mai mici, ba chiar le arăta tehnici (sparring-ul se face nediferențiat, poți să ai 25 de ani și să lupți cu unul de 12 ani. Ai ce învăța, el e mai mic de înălțime decât tine, trebuie să te adaptezi).
Foarte bun tipul, cu potențial chiar de antrenor, cândva.
- un tip cam tot pe la 16-18 ani, destul de fricos. La un moment dat rămăsese fără partener, m-am dus să lovească în mine. "Sunt eu sacul tău de box, bagă." Aproape speriat să dea, mirat, aproape speriat nu știu cum. Îmi venea să-l iau în brațe să îi spun că e ok, poate să dea, suntem la antrenamente!
Am o vagă bănuială că latura lui artistică e mult mai dezvoltată decât latura agresivă. Poate a venit la sală să-și învingă timiditatea. Și cred că "cel mai bun" de mai sus știa, pentru că nu-l cruța, dar și când era rândul lui să primească, îi spunea cum să dea... Fain.
- cel mai nebun de acolo mi s-a părut un copil care... posibil să aibă ADHD. Glumesc. Părea un copil pus pe șotii: în loc de genuflexiuni normale, cum făceau toți de acolo, el le făcea crăcănate. La flotări parcă sărea, nu făcea flotări. Plin de energie și "nebun". Lipsit de disciplina artelor marțiale.
Antrenorul îi mai dădea câte una să-l cumințească (sunt niște batoane din izopren, cum sunt alea de plutit pe apă).
Copilul acesta cred că a venit cu mama lui, pentru că la un moment dat s-a dus "să ajute" o femeie să facă abdomene, să o țină de gambe. Iar când a început sesiunea de sparring, a facut două minute de sparring cu aceeași femeie. Singurul copil de acolo care a facut sparring cu o femeie. Aș crede că era mama lui.
Și pentru asta am făcut acest cârnat de text. Pentru a spune că foarte rar am văzut o mamă să se uite așa la copilul ei. Nici mama mea nu s-a uitat vreodată la mine, cred, cum îl privea acea femeie pe copil. Nimeni în viața mea nu m-a privit vreodată așa cum acea femeie îl privea pe copil... WOW.
Aș paria că femeia s-a înscris la kickboxing pentru a fi mai aproape de copilul ei. Era cel mai bătrân om de acolo... poate eu să fi fost mai moș decât ea? (normal, ea nu e moș, cel mult babă, lol).
Concluzii:
1. antrenamentul de kickboxing, cel puțin cel de ieri, pare mai puțin intens decât cel de lupte libere. Când am să văd "mireasa" la un antrenament, am să știu că sunt "acasă".
"Mireasa" înseamnă că iei partenerul de antrenament în brațe și fugi cu el în jurul sălii. El are atâtea kile cât tine, cam așa. Luați un sac de ciment de 50 de kile în brațe și dați o tură de sală. O dată tu pe el, o dată el te ia pe tine. De trei ori.
Apoi, diagonale de alergare în genunchi. Repet: alergare. în. genunchi. Șase diagonale.
De podul pe cap, pentru întărirea gâtului, nu mai spun, căutați pe youtube clipuri cu Mike Tyson. Noi făceam zilnic din alea. De asta "ceafe late" și restul de apelative (acum 100 de ani ne-a văzut în poze un fost coleg de serviciu, pe mine și pe un prieten cu care mergeam la antrenament, și a spus: "sunteți cât patru!". 🙂 - poza e pe pagina mea, îngropată în miile de poze de aici).
2. îmi place în sală. Nu mai merg pentru că nu mai văd sensul, dar îmi place foarte mult camaraderia. (Nu mai văd sensul = prea multă agresivitate în Lume, și în capul meu uneori, de multe ori. Nu vreau să o antrenez, mă sperie. Există un nebun în fiecare. De nebunul din capul meu mi-e frică.)
3. Față de anul 2000, s-a schimbat comportamentul. Noi, după antrenamente, ne dezbrăcam în p. goală și mergeam să facem duș, toți 20. În prima zi nu mi-a venit să cred că "ăsta e obiceiul", și ceilalți au râs de mine. Douăzeci de găligani, de la 11 ani la 30 de ani, goi la dușuri. De ce? Pentru că asta înseamnă să fii bărbat... cred.
În 2023 nu se mai practică asta... unii ar spune că e normal să nu se mai practice. Eu am să răspund cu scene din filme cu haiduci, când ajung ei la râu după 3 zile de călărit prin păduri...
4. Aș vrea să se uite cineva la mine cum se uita femeia aceea la acel copil. Am văzut, poate, mii de filme: nici un film nu a surprins asta, niciodată. "Une homme et un femme", în Top 10 cele mai romantice filme pe care le-am văzut vreodată... "Une homme et un femme" pare o glumă față de ce am văzut ieri în ochii acelei femei.
Sunt chestii care nu credem că pot exista, până nu le vedem... Am să fac un text special despre asta.
Vrei să se uite o tipă la tine cum privește Anouk Aimée în "Une homme et un femme"? Pentru tine e maximum... până vezi o mamă la o sală de kickboxing privindu-și copilul.
5. După ce au plecat toți din sală am urcat pe saltea și m-am rostogolit de câteva ori, în ideea antrementelor de lupte de acum 20 de ani. Am făcut vreo 20 de rostogoliri, pe ambele mâini, cu ridicare rapidă după rostogolire. Mai pot.
Mai pot, dar azi mă doare umărul stâng. 🙂
