A fi sau a nu fi singur

Trec ziele astea prin niste stari de spirit foarte ciudate. Sunt atat de agitat incat mai iau picaturi de valeriana sa ma linistesc.
O situatie neasteptata a intervenit, un fel de emotie pe care nu am mai cunoscut-o de mult (ultima aparitie a fost cand a murit tatal meu, acum 20 de ani).
Dupa ce starile astea vor fi trecut, am sa incerc sa scriu ceva mai mult despre disperare, despre sentimente de "nimic nu mai conteaza", despre cum e sa te uiti la lucruri binecunoscute si sa simti ca ele nu au contat niciodata.

Cred ca sunt oarecum depresiv, cand sunt luat pe neasteptate ma "sperii" repede, reactionez ciudat.

Dar zilele astea, prin franturi de luciditate, mi-am dat seama de ce se spune "daca e depresiv nu trebuie sa fie lasat singur."
Daca lasi singur un om disperat, scad sansele sa-l gasesti sanatos cand te intorci.

Mi-am dat seama ca linistea face foarte rau intr-o stare din asta.

Cel mai greu este noaptea: prietena ta doarme, tu nu poti dormi, stai pe intuneric si incerci sa nu incepi sa tipi, sa plangi, sa...


Azi ma uitam la o emisiune pe care o urmaresc regulat si ma intrebam "de ce urmaresc asa ceva? Ce prostii spun aia! Nimic nu conteaza! Ăia nu conteaza!" Si nu, nu era "emisiune de divertisment".

Intri in casa pe care ai inchiriat-o de vreo doi ani si te intrebi "Ce caut eu aici?", "Ce sens are sa stau aici!?"

Vrei sa te apuci de niste lucruri si primele ganduri sunt: "mai are vreun sens?"


Daca va regasiti in textul de mai sus, incercati sa nu ramaneti singuri in incapere.
Apucati-va de facut lucruri, sa fiti ocupati tot timpul, sa nu realizati ca o situatie ciudata se intampla pe langa voi.
TIMPUL rezolva multe, dar trebuie sa incetam sa-l percepem atat de aproape.
Uneori cred ca lucrurile care necesita multa atentie (cusut, impletit, facutul mancarii) ajuta.