Jecmăniţi de alba-neagra (11/10/2008)

Un articol mai vechi, dar inca bun pentru naivi.
Am luat o singura data teapa la alba-neagra, eram elev si am jucat 1000 de lei. Mi-am dat seama ca e teapa si de atunci m-am ferit de jocul asta. Sunt si tehnici sa nu iei teapa (de exemplu tii banii in mana si nu iti dezlipesti ochii de la masa - eu mi-am luat-o pentru ca am cautat in portofel - MISCARE GRESITA), dar tehnicile de a nu lua teapa nu vor face decat sa intarâte personajele, care se vor tine de tine: ce faci nene, castigi si pleci? NU, stai aici si joaca.
Anyway, alba-neagra nu e un joc, e o teapa, cititi articolul si realizati cata lume naiva e in Romania.
Articolul e gasit pe site-ul Atlassib, preluat de pe Jurnalul.ro, am dat copy/paste pentru ca am vazut fix scene de felul asta, exact pe curse Atlassib. (si paca omul care scrie articolul era cu noi in autocar, atat de bine povesteste problema).

P.S.: 1000 de lei cat am pierdut atunci era contravaloarea a doua casete RAKS. Jucasem 1000 de lei in speranta ca voi castiga inca 1000, si-mi voi cumpara... da, PATRU casete RAKS. :-)




OPERAŢIUNEA AUTOCARUL - Jecmăniţi de alba-neagra
11/10/2008

Un şofer de autocar a murit pentru că a intervenit în jocul de alba-neagra. Medicii au pus parafa: stop cardio-respirator. Un caz închis cu muşchii încordaţi

Norocul e prea puţin şi lumea e prea multă. Zilnic, minimum trei români care se întorc cu autocarul din Italia acasă sunt jecmăniţi hipnotic de jucătorii de alba-neagra. Pentru ei norocul e de sticlă, se sparge când străluceşte.

Drumul cu autocarul România-Italia tur-retur nu e numai o aventură de convie ţuire într-o cutie de chibrituri mişcă toare pe şosea, ci ajunge să devină o tragedie, aparent asumată. Raţiunea îşi sare din pepeni şi destinele unor oameni ajung la sapă de lemn într-o parcare. Mafia băieţilor cu muşchi pe neuron pune căuşul în gura autorităţilor. Afa cerea lor e un joc banal şi conştient.

Dreptatea, o fracţiune de secundă
În urmă cu o săptămână am plecat din staţia Firentze înspre România. M-am postat comod pe-un scaun Atlassib încercând să mă îmbărbătez că două zile vor trece ca un rânjet aruncat în treacăt. N-a fost aşa. Văzusem suficiente destine anulate într-o fracţiune de secundă ca să-mi stârnească curiozitatea. Însă povestea şoferului de autocar decedat în Timişoara m-a pus pe gânduri. Am pornit cu teamă într-o călătorie care parcă trebuia să-şi culeagă victimele de pe traseu precum apa îşi cere morţii odată pe an.

Alexandru Fiordeanu – 52 de ani, a murit patriotic şi stupid, la datorie. Se întâmpla la începutul lunii septembrie, în Autogara Est Timişoara, când a intervenit în jocul de alba- neagra. Ultima reacţie în viaţă, după care un pumn vânjos de băieţaş i s-a blocat în plex. Ce a urmat e deja poveste tipic românească. Nimeni nu a făcut nimic. Ajuns la spitalul din Timişoara, în comă, a plecat în linişte dintre noi în urma unui "stop cardio respirator", cum stă scris pe certificatul de medicină legală. Un caz închis cu muşchii încordaţi. Familia nu a depus plângere. Poliţia a tăcut mâlc.

Bănuiala cum că şoferii şi-ar lua partea din afacerea alba-neagra a fost infirmată de către Daniel Micu, directorul Atlassib, care a recunoscut, în schimb, că le-a cerut angajaţilor săi, chiar pe o foaie de instructaj intern, să nu mai intervină în astfel de cazuri, ba chiar să nu avertizeze călătorii asupra acestui pericol, deoarece, "conducătorii noştri auto au fost ameninţaţi în repetate rânduri".

Austria, ultima frontieră
Pe drum ne-am ţinut treji cu poveşti despre hoţi. Una mai tristă ca alta. În miezul nopţii, am ajuns într-o parcare din Austria. Buimaci, am coborât în şir indian pentru o pauză de două zeci de minute. Şoferii au făcut un singur anunţ la ieşirea din Italia: "Aveţi grijă la popasuri!". Cu toate astea, tainul a fost lăsat ca şi cum ai arăta paşaportul la vamă. Noua frontieră în ale "şmenuitului" şi-a mutat şandramaua în Austria şi românul păţit s-a botezat aici cu ochiul dracului, banul.

De şase, la prăduială
Umanizaţi, şuţii n-au mamă, n-au tată, poar tă în spate povara unor tragedii, iar viaţa e ca jocul pe sârmă, un risc. Sunt conştienţi că pot pierde, dar nu se lasă până nu câştigă. Noua metodă "la furat" e organizată. Băieţaşii umblă în haită, au apartamente închiriate în Viena, alţii vin tocmai din Italia – Bologna, îşi par chea ză maşinile fiţoase acolo unde miros ro mân cu ban muncit şi încep jocul. În lumea lor: operaţiunea Casa, bancomatul sau alba-neagra. Veche de când lumea şi pământul, şmecheria cu "uite-o, ia-o!" a funcţionat dintr-un simplu motiv. Românul e amator de "a avea". Îi citeşti în ochi patima lui "te fac eu pe tine, bă!", prosteala lui cinci mii, adesea sport naţional al spiritului românesc.

Prosteala şi prostitul îşi schimbă rolurile atât de fin, fără a lăsa însă să se vadă că hoţul cu clasă e mereu câştigător. Aventura din Austria începe discret, ca şi maniera lor hoţească de a se furişa, mişcându-şi ochii antrenaţi în toate punctele cardinale. Lupii din parcare adulmecă sânge, merg după miros. Încep să scaneze.

De toţi sunt vreo zece. Două "săgeţi" băgate la înaintare în faţa autocarului încep jocul de alba-neagra, căci şi în lumea şuţilor treaba-i pe căprării. Al treilea se dă drept călător, joacă la cacialma. Restul, o mână de malaci cu cefe groase, înconjoară autocarul şi anesteziază cu privirea orice piuit. Acţiunea decurge firesc. Prima victimă – un tânăr cu cercel fals de diamant. Genul şmecheraş – "vrăjeala mea nu are clasă", îi face la sigur. Băieţii îl scanează şi, în funcţie de cât de avut pare, îi oferă o sumă de bani, voluntar, ca să-l orbească. Miza balan sează potenţialul finaciar al viitorului păgubit. Băietul sărac şi cu şmecherii în cap lasă tributul de 600 de euro. "M-au făcut!"

Multumiţi pe jumătate de suma produsă, şuţii se regrupează în timp record, după sprânceana "telescoapelor" ce stau de şase şi atacă al doilea "aparat" cu portofel. Aici, victima – o tânără bine îmbrăcată, căreia i se făcuse tot drumul instructajul, de parcă ar fi scris pe faţa ei "viitoare plăcintă fără zeamă", pierde 300 de euro, toţi banii ei. Oamenii intervin, riscând de frica malacilor. Fata îşi vrea banii înapoi. De pe margine, un munte cu neuron o prinde de falcă şi-o calmează: "Fă, dacă-ţi f… una în p…, nu-ţi mai trebuie nimic!".

Şi nu i-a mai trebuit nimic. Faţa ei e un halou şi, în mod ciudat, nu-i învinovăţeşte nici pe ei, nici pe ea. Ar fi putut câştiga! Arată ca un animal hăituit, în transă, drogat. Magnetul banului nu cruţă nici o victimă, iar pentru băietaşii din parcare "solda de coco" e un tribut. În faţa lor nu există decât o singură carte câştigătoare. A lor. Pe care, la nevoie, şi-o revendică cu forţa.

"Nu-ţi stă bine cu dinţii în gură!?"
Românii sunt un amalgam de contradicţii, singuri îşi dau cu stângul în dreptul. Muncesc ani de zile în ţările de împrumut, ajung să-i cu noască, să-i bată chiar cu armele lor pe stră ini şi în final sunt lăsaţi în fundul gol tot de ai lor.
Lică, şoferul, a păţit-o şi el. Se întâmpla de mult, zice că şi-a revenit. I-a anunţat mereu pe oameni în autocar, până ce a mâncat o bătaie soră cu moartea în inima sicilienilor, tot de la o mână de români care sugeau Italia de bani. Îşi deplânge colegul mort. Altminteri, o acţiune urâtă s-a întâmplat la Bologna, în urmă cu câ teva luni, când baieţilor înfometaţi nu le-a ieşit nimic şi atunci au urcat în autocar şi, cu un pistol, au scos de la călători tot avutul. Momente trecute sub tăcere de şoferi, de conducere, de poliţie şi chiar de victime. "Nu ştii cu cine mergi în autocar, dacă vă uitaţi şi acum vă daţi seama de ce." Contra-cost, hoţii îşi infiltrează băieţii pe autocar, îi pun "la înaintare" pe tra seu. Dacă şoferul face vreun avertisment, cum de altfel i s-a întâmplat şi lui Lică, într-o parca re, băieţii le spun atât: "Nu-ţi stă bine cu viaţa, cu dinţii în gură!? De ce anunţi pe autocar?".

Povestea ciobanului c-un sipet de bani
Povestea unei moldovence şi a unui sibian au ajuns legende pe Atalssib. Lică, atunci când nu conduce sau nu cântă la microfon, se apucă de povestit. O moldoveancă de la Botoşani şi-a pier dut toţi banii în Austria. 12.000 de euro, bani munciţi în doi ani. Şi-a sunat rudele să mintă că le-a fi împrumutat lor banii. Tot drumul a zbierat de ciudă. Era disperată de gândul că o va linşa bărbatu’.

Povestea ciobanului din Sibiu plecat cu un sipet de acasă pare ieşită din cărţile cu prover be şi zicători. Cinci ani a muncit la o fermă în Italia. S-a întors cu aceeaşi geantă, de data asta plină de bani. A jucat în Austria tot. Băieţii i-au zis că-i dau 10.000 de euro dacă pune şi el ceva mălai la bătaie. A pus. Rând pe rând, vreo 20 de mii de toţi. Da’ nu s-a răcorit. N-a fost destul.

La Timişoara s-a dus din proprie iniţiativă la bă ieţi şi le-a zis: "Âştia-s banii, 2.000 de euro, luaţi-i!". Lică a vrut să-l bată. Nu a mai văzut aşa nebun. Dar n-ai ce-i face omului surd.

Baba suferă la frumuseţe
Românii aleg autocarul din varii motive. Primul ar fi costul, vizibil mai mic decât cel al biletului de avion. Odată pornit în aventură, călătorul e conştient că "baba suferă la frumuseţe". De regulă, drumul se poate prelungi, dacă apar probleme tehnice, de genul: se strică maşina în Austria şi merge pe bază de apă până în România; sau pro bleme la vamă, controale amănunţite dacă vameşii nu-şi iau "nutreţul".
Călătoria e îndeosebi o afacere bună pentru cei care transportă valori, bani, aur, obiecte sustrase. Cu cinci euro de persoană şpagă la vamă nu-i întreabă nimeni de sănătate.
Bagajele adesea depăşesc 60 de kilograme, or, o călătorie cu avionul are restricţiile ei. Românul suferă, tace şi înghite pentru a avea. Inconştient, crede că îl bate pe dracu’ şi, în final, rămâne în pielea goală cu tac’su.

Diana Rotaru