Gecile Faciba

Vorbesc cu oameni diferiti si ma mir de fiecare data cand la intrebarea mea: "Cum, nu ati auzit de Faciba"? ei raspund cu "Nu."
Cum sa nu auzi de Faciba? IMPOSIBIL!!! :-)
Bine, eu fiind din Vaslui, si Faciba lucrandu-se la fabrica de Confectii aflata la 5 minute de mers pe jos de blocul meu, ar trebui sa inteleg ca amintirea celebrelor geci e mai mult in mintea mea.
Gecile Faciba si celebrele TIR-uri Cecconi care veneau sa le ridice... Erau IMENSE!

Un articol din Evenimentul:

Moliile au ciuruit Faciba

Amintirile anilor ‘80 sînt păstrate de unii vasluieni şi în şifoniere, demodate şi ele odată cu trecerea vremurilor. Într-un colţ, pe un umeraş strîmb, înghesuită printre haine ticsite de naftalină, stă ascunsă vestita Faciba, geaca italiană care a scos Vasluiul din anonimat. În timpurile nomenclaturiştilor, cine avea o astfel de haină era apreciat drept un arbitru al eleganţei şi al bunului gust. După 1989, o dată cu explozia firmelor de confecţii şi decăderea fabricii din Vaslui, tiparul a fost copiat, geaca a ajuns un produs de serie şi a îmbrăcat milioane de români. Intrată în garderobele obişnuite, vestita Faciba, cumpărată cîndva pe liste de aşteptare şi oferită drept plocon celor din staff-ul PCR, a ajuns doar un banal obiect vestimentar, ce nu mai are căutare nici măcar prin bazaruri.

Faciba, furnizorul de valută

Înfiinţată în 1967, Fabrica de Confecţii Vaslui a dat de lucru miilor de tinere venite de pe băncile şcolilor profesionale sau direct din agricultură. "Croitoresele" au privit maşina de cusut ca pe un vehicul care le-a scos din sat şi le-a făcut doamne de oraş, cu salariu şi apartament de serviciu. Tinerele erau bucuroase că au o muncă mai uşoară decît cea de la cîmp şi au trudit mult pentru ca pe porta fabricii să iasă lucruri de calitate. Mîndria lor era celebrele geci Faciba!

Croită din stofă românească, după un model italian, cu accesorii tot din ţara marilor croitori, mai toată producţia din Vaslui era exportată. Şi tot în Peninsulă. Pe piaţa internă ajungeau doar puţine geci, mare parte din cauza vreunui defect (minor, în cele mai multe cazuri) care nu permitea vînzarea peste hotare. Iar cine ajungea să poarte o haină Faciba, era norocos! De obicei, un astfel de articol vestimentar completa doar garderoba nomenclaturiştilor!

"Am lucrat în fabrică pe vremea aia şi ştiu cum era. La magazinul de la poartă se duceau doar cîteva geci şi alea se dădeau pe liste de aşteptare. Ştabii care voiau facibe veneau şi vorbeau direct cu directorul, apoi auzeam pe schimb că trebuie să mai facem cîte două, trei bucăţi pentru protocol. Alea nu erau plătite, dar se lucrau la fel de bine, ca să nu fie probleme. Nici noi, cei din fabrică, nu aveam toţi geci. Erau destul de scumpe, parcă 1.000 de lei, iar noi aveam salarii de 2.000 de lei sau 2.500. Nu mai ţin minte exact. Eu mi-am făcut acasă, că ştiam pe de rost modelul, dar copiilor nu le-a plăcut. Nu avea capse pe care să scrie faciba şi nici fermoare la fel cu originalul. Nu aveam însă curajul să o îmbrac la fabrică, de teamă să nu mă penalizeze, că nu se punea atunci problema să te dea afară", ne-a declarat Maricica Iftimie, fostă angajată la SC Confecţii.

Monedă de schimb şi contrabandă

"Ştabii", cei care aveau nevoie de facibe, spun acum că multe din problemele judeţului au fost rezolvate cu astfel de geci. "Se ştia în toată ţara de ele. Erau din stofă de calitate, lucrate foarte bine. Eram director de întreprindere şi cînd mă duceam la Bucureşti, aveam totdeauna la mine două, trei geci. Cei de acolo, cînd auzeau că vin, asta îmi cereau să le aduc – facibe. Plăteau, fireşte. Eu, la rîndul meu, mă înţelegeam bine cu directorul fabricii şi rezolvam problema. Multe treburi importante au fost, ca să zic aşa, parafate cu facibe", ne-a spus Ovidiu Copacinschi, preşedinte Asociaţiei Patronale a IMM-urilor Vaslui. "Am avut pile la Confecţii şi am reuşit să-mi iau facibă. De la unul pe care îl chema tot Croitoru. Nu eram rude, dar m-a ajutat. Am purtat-o eu o perioadă, apoi am dat-o la cineva la ţară şi a mai purtat-o şi omul respectiv cîţiva ani. Erau rezistente şi elegante. Cred că dacă şi cei din conducerea fabricii ar fi reuşit să confecţioneze propriul lor produs şi să renunţe la italieni, faciba ar fi rezistat şi acum pe piaţă. Ar fi fost un brand pentru Vaslui", ne-a declarat Gheorghe Croitoru, preşedinte CNSLR-Frăţia Vaslui.

Gecile au fost şi un produs de contrabandă pentru cei care făceau periodic curse în Republica Moldova. "Era o întreagă poveste cu pregătirile pentru călătorie şi cu aprovizionarea cu marfă. Mă îmbrăcam cu o facibă, mai puneam una în bagaj şi evident că le vindeam pe amîndouă. Aveam clienţi fideli. Mai duceam şi cămăşi de la Confecţii. Cînd ajungea autocarul în Republica Moldova nici nu apucam să coborîm că eram înconjuraţi de basarabeni sau ruşi care ne întrebau de geci", ne-a spus un alt vasluian.

Facibă şi blugi

Pentru foarte mulţi tineri ai anilor ‘80, gecile cu model italian şi blugii erau produse prohibite. În magazinele cenuşii găseai doar haine făcute "la normă", cu modele care se repetau, de-ai fi spus că toată lumea este în uniformă.

"La majorat mi-am dorit facibă şi blugi. Normal, nu am avut nici de una, dar am continuat să sper şi să visez. De cîte ori vedeam pe stradă pe cineva cu geacă din aia, îmi imaginam cum mi-ar sta mie. M-am dus la facultate şi ştiu că exact cu un an înainte de Revoluţie, o mătuşă a reuşit, după ore întregi de stat la coadă, să îmi ia geaca mult dorită. Eram în al nouălea cer. Cînd m-am dus la curs cu geaca mi se părea că mă invidiază toţi colegii", ne-a spus Alin Tudose, un vasluian fost purtător de facibe...

A fost odată...

La Confecţii SA, toate încep cu "a fost odată...". Înfiinţată în 1967, fabrica a cunoscut momentele de glorie în anii ‘80, prin celebrele geci Faciba. După Revoluţie, au urmat privatizarea, ce a atras protestele miilor de angajate. Apoi, ca o consecinţă firească, au venit disponibilizările, ce au deschis calea declinului. Societatea a început să aibă pierderi de prin 2002, după moartea directorului general directorul Boris Ciocoiu, cel care a condus fabrica încă de la înfiinţare şi care i-a asigurat an de an succesul. Managerii care i-au urmat nu au avut "stofă" de afacerist şi au început să piardă. Angajatele au tot plecat, au mai rămas vreo 300, iar magazinul fabricii în care facibele se vindeau pe liste de aşteptare (ca şi maşinile!) este mai tot timpl gol... (Simona Pop)


-------------------
Si un articol din 2005

13-06-2005
Încă o societate vasluiană pe cale de dispariţie

(ASIS) – SC Confecţii SA, una din cele mai renumite societăţi vasluiene din domeniu, este în pragul falimentului. Declinul unităţii a început în urmă cu trei ani, cînd cel mai longeviv director, Boris Ciocoiu, a decedat în urma unui atac de cord. De atunci, acţionarii au început să nu se mai înţeleagă şi comenzile ferme pe care le avea firma s-au dus una cîte una. Cel mai important contract, cu firma italiană "Faciba", a fost şi el pierdut. Cei cîţiva muncitori care au mai rămas încearcă să-şi găsească locuri de muncă în alte ateliere sau se pensioneze pe caz de boală. Deja, din lipsă de personal, s-au desfiinţat brigăzile de lucru, iar cele cîteva muncitoare rămase sînt nevoite să lucreze şi cîte 12 ore, pentru a duce totuşi la bun sfîrşit cele cîteva comenzi care mai există. "Pe cei din conducere nu-i doare capul de noi, fiindcă s-au văzut cu teşchereaua plină. Noi am muncit în condiţii greu de descris şi acum ne vedem puse în ipostaza de a ne căuta de lucru în altă parte. Cele mai tinere au plecat deja, fiindcă atunci cînd nu ai siguranţa locului de muncă, nu mai eşti om. Am rămas noi, cele cu vîrste peste 45 de ani, să ne exploateze", ne-a spus Maria P., o angajată. (S.P.)