miercuri, 13 octombrie 2010

Cum se imbracau valahii... (fragment din "Cavalerii" de Ioan Dan)

Un bărbat între două vârste, îmbrăcat fără podoabe, anunţă sosirea soliei valahilor. Împăratul ridică privirile, întrerupându-şi discuţia cu ambasadorul Franţei, dornic să-i vadă pe trimişii lui Mihaivodă. Curtenii la fel de curioşi îşi alintară batistele subţiri, folosind mişcări graţioase. Aveau prilejul să-i cunoască pe învingătorii turcilor în marea luptă de la Călugăreni. Se zvoniseră multe despre valahii de la Dunăre. Unii spuneau că sunt păroşi, înspăimântători la chip, voinici dar cu picioarele strâmbe, cu mâinile mai jos de genunchi, îmbrăcaţi în piei de oaie şi lipsiţi de darul vorbirii. Alţii, care trecuseră vremelnic prin Ţara Românească, vorbeau despre bărbaţi şi femei frumoşi la chip, îmbrăcaţi în straie minunate, înalţi, ageri la mână şi la minte. Dar puţini îi credeau, dintr-o pornire firească spre a descoperi lucruri ieşite din comun.
Dacă la trecerea celor doi ambasadori curtenii făcuseră un larg culoar, de data aceasta, conţii şi contesele, marchizii şi marchizele, baronii şi baronesele, prinţii mai mici sau mai mari, generalii şi dregătorii, mătuşile sau nepoatele mai marilor imperiului se călcară graţios pe picioare, se împinseră cu delicate scuze, bulucinduse unii peste alţii. Omul de la uşă citi cu voce tare, pe hârtia ce o ţinea în palmă cu multă eleganţă:
— Domnul Cae Indru, prinţ de sânge al valahilor.
Se auziră hohote discrete. Cae coborî cele câteva trepte şi se opri o clipă, rotinduşi privirile îndrăzneţe prin sală. Hainele lui din catifea neagră, bine strânse pe corp, îi scoteau în evidenţă desăvârşirea formelor. Umerii largi, şoldurile înguste, picioarele lungi încălţate în cizme din piele subţire, frumuseţea chipului său scoaseră un murmur de admiraţie. Mândrele doamne se priviră între ele ridicând sprâncenele a uimire. Cae merse cu fruntea sus până la câţiva paşi de tronul imperial. Acolo îşi săltă pălăria complet neagră, lipsită de obişnuitele pene sau panglici, şi execută cel mai elegant salut ce se văzuse în ziua aceea la Praga.
— Gut, gut! scăpă împăratul. Tinere prinţ, admir frumoasa îmbrăcăminte a domnieitale dar mă miră lipsa podoabelor care le-ar fi adus mai multă strălucire. Sunt oare valahii atât de săraci?
— Sint, măria-ta. Minunatele noastre bijuterii le-am sacrificat pentru nevoile războaielor. Iar oamenii noştri, adică primii apărători ai creştinilor, cei care au pus piepturile la Călugăreni în faţa puhoiului turcesc, pentru apărarea Ţării Româneşti, a Transilvaniei, a Ungariei, a Austriei şi a curţii de la Praga atât de strălucitoare prin bogăţiile ei, nu mai au nimic.
(...)
— Domnul Chirilă Zece Cuţite.
Privirile lui Rudolf şi ale curtenilor cătară lacome spre uşă, în speranţa că vor descoperi măcar acum ceva cusururi strălucitoarei solii. Chirilă porni dea lungul zidului viu. Purta un minunat costum albastru, cu haina strânsă pe corpul său atletic şi pantalonul coborât peste cizme. Ţinuta lui dârză, uşor aplecată spre asprime, faţa colţuroasă, nu lipsită de frumuseţe, dar mai ales eleganţa sobră a gesturilor, scoaseră primele exclamaţii de admiraţie. Tânărul se opri în faţa tronului şi salută cu graţie desăvârşită.
(...)
— Domnul Ducu cel Iute.
Un tânăr nu prea înalt, dar armonios împlinit, cu faţa dulce, cu o uşoară culcare roz în umerii obrajilor, se opri lângă tron şii ură sănătate împăratului, folosind cu meşteşug nemţeasca vorbită de vienezi.
— Medicul valah Costache Caravană.
Costache, pe care-l strângeau cizmele noi, călcă plin de măreţie printre şirurile de curteni. Auzise mai de mult despre obişnuita pântecăraie a împăratului şi dintr-o pornire vicleană îi ceruse lui Indru să-l treacă drept medic pe hârtia secretariatului. Rudolf al doilea, ce nu scăpase complet de chinurile lui. Întrebă cu viu interes:
— Eşti medic, domnule?
Costache nu o rupea nemţeşte, astfel că preferă maghiara, bine cunoscută la curtea din Praga.
— Am această plăcere, măriata. Dar spre deosebire de medicii Apusului, nu lucrez cu hapuri sau tămăduiri îndelungate. Un medic bun trebuie să aline degrabă durerile bolnavului, fără să-l chinuie cu tot felul de încercări.
— Magnific! murmură împăratul. Cunoşti un tratament bun pentru durerile de stomac?
— Fără îndoială, măriata.
Ceremonia primirilor luă sfârşit, dintr-o firească grabă a celui dintâi om al imperiului. Nobilii curteni se înghesuiră în jurul lui Indru, admirândui frumoasa îmbrăcăminte. Chirilă şi Ducu se bucurară de aceeaşi atenţie.
— Vă îmbrăcaţi cumva la Paris sau la Londra? se interesară câţiva tineri.
— Nu, domnilor, zâmbi Cae. Numai la Braşov. Croitorul nostru, domnul Izidor Cipai, se dovedeşte un meseriaş desăvârşit.
— Excelent, excelent! fură cuprinşi de entuziasm tinerii. Vom merge la Braşov. În toată Europa nu am văzut o mai mare eleganţă a croielilor.

Niciun comentariu: